Surfingul – InventicoMania cu Bogdan Sălăvăstru (12.06.2016)

Publicat de Lucian Bălănuţă, 12 iunie 2016, 17:26

Se crede că surfing-ul a fost inventat în insulele Hawaii aproximativ în 400 d.H. Pentru hawaiieni, surfing-ul era mai mult decât doar un sport sau un mod de petrecere a timpului liber, era o parte integrantă din cultura lor. Strictul sistem kapu (un sistem de tabu-uri) controla surfing-ul, la fel ca orice alt aspect al vieții băstinașilor. Timpul și locul pentru surfing era adaptat fiecărei caste sociale și diferite tipuri de plăci erau atribuite conform rangului social.

Surfing-ul a avut de asemenea o mare influentă asupra religiei și mitologiei practicate de vechii hawaiieni. Constituia, de exemplu, un ritual semnificativ în celebrările anuale ale festivalului Makatiki, ținut în onoarea zeului Lono.

Prima sursă occidentală care descrie surfing-ul hawaiian este reprezentată de o mențiune din jurnalul de bord al lui James King, locotenent la bordul vasului „Discovery” sub comanda căpitanului James Cook. În acea perioadă, surfing-ul insularilor era în perioada sa de glorie. Datorită venirii în Hawaii a din ce în mai multor vestici, surfing-ul și-a pierdut poziția unică în societate și religie și, la fel ca și mare parte din patrimoniul cultural al insulei, încet-încet a trecut în uitare.

De abia la începutul secolului XX surfing-ul și-a găsit locul în cultura occidentală. Celebrul scriitor Jack London a ajutat la promovarea acestui sport atunci când a publicat „Un sport regal, Surfing la Waikiki”, o colecție de amintiri dintr-o întâlnire de vacantă cu unii dintre cei mai experimentați surferi din Hawaii.

Indiscutabil, cel mai influent promotor al surfing-ului a fost Duke Kahanamoku, un inotător și multiplu campion olimpic al echipei Satelor Unite. El și-a folosit celebritatea ca atlet pentru a prezenta cealaltă pasiune a sa, surfing-ul. Muzicieni ca Dick Dale și The Beach Boys au scris coloana sonoră pentru zilele de aur ale surfing-ului în anii 60.

Plăcile de surfing tradiționale aveau lungimi diferite. „Olo” sau placa lungă, de exemplu, era rezervată pentru castele sociale înalte, în timp ce placa mai scurtă „alaia” – era folosită de publicul larg. Totuși, toate plăcile erau construite din lemn din pădurile de pe insule. O placă de surfing traditională putea cântări până la 90 kg.

Occidentalii au folosit la început grelele plăci lungi tradiționale, dar în curând au început să încerce să le facă mai ușoare, reducând lungimea sau găurind lemnul pentru a face o placă scobită. Modelul perforat fabricat de Tom Blake, deși ridiculizat la început, a devenit primul care a intrat în producție pe scară largă. Aripioarele care puteau fi atașate de fundul plăcii au fost create pentru a mări stabilitatea și manevrabilitatea.

Descoperirea materialelor sintetice a influențat, de asemenea, construcția plăcilor de surfing. De la jumătatea anilor 40’ încoace diferitele materiale sintetice ca polistiren și fibra de sticlă au devenit componente indispensabile ale plăcilor de surfing.

În anii 60 principalul obiectiv a fost ca plăcile să devină mai rapide și mai ușoare, răspandindu-se plăcile scurte.

Cele mai multe plăci de surfing de azi sunt construite din polistiren sau materiale similare și acoperite cu un strat de fibră de sticlă.

Dacă aveți de gând să faceți surfing trebuie să respectați reguli importante: nu încercați manevre care vă depășesc abilitătile, nu faceți surfing singur: luați cu dumneavoastră un prieten, pentru sigurantă. Nu vâsliți într-o spargere a valului. Nu acaparați valurile; nu fiți lacom încercând să prindeți fiecare val într-un loc aglomerat.

Sursa Foto: theguardian.com, cnn.com, sustainablesurf.org, rhetowriters.com