Pontul Zilei cu Andreea! ? Marți, 6 septembrie 2022
Publicat de Andreea Drilea, 6 septembrie 2022, 06:30 / actualizat: 6 septembrie 2022, 21:18
Vă dau bineţe de la Radio România Iaşi. Andreea sunt!
Ce punem în pachețel mâine? Vă sună cunoscută această întrebare? Pregătirea pachetului pentru școală a reintrat în sarcina părinților odată cu întoarcerea copiilor în bănci. Alături de cărți, caiete și penar, își face loc și caserola cu bunătăți pentru gustarea dintre ore.
Preferatul copiilor, sandvișul, este cea mai rapidă și la îndemână gustare de pus în pachet.
Acesta ne oferă diverse posibilități de a combina alimentele, în funcție de gusturile copiilor: cremă de branză, o felie de cașcaval, una de șunca, poate și câteva legume sau o funză de salată și gustarea este pregătită în mai puțin de 5 minute.
Pentru școlari și preșcolari, gustarea este importantă pentru o dezvoltare armonioasă pe toate planurile, atât fizic cât și intelectual, psihic și emoțional; tocmai de aceea este recomandat să le oferim celor mici gustări diversificate, bogate în nutrienți, vitamine și minerale.
Încercăm, pe cât posibil, să punem în pachețelul copiilor și fructe, legume, nuci, evitând alimentele care conțin calorii goale, cum sunt dulciurile, chipsurile și biscuiții.
Poftă bună, dragi școlari!
Până data viitoare, pătraţi-vă sănătoşi şi nu uitaţi să zâmbiţi!