Atelier de cultură civică la Biblioteca Județeană G.T.Kirileanu Neamț – Cultura – rubrică realizată de Natalia Maxim (02.02.2015)
Publicat de Iuliana Bubuianu, 2 februarie 2015, 11:00
Atelier de cultură şi educaţie civică – este noua iniţiativă a Bibliotecii Judeţene G.T.Kirileanu din Piatra Neamţ, destinat publicului de orice vârstă.
Prima întalnire s-a desfăşurat sub genericul „Cult & cultura”, avându-l ca invitat pe prof.dr. Adrian G.Romila, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
„Cred ca acest Atelier de cultura este o necesitate, în vremurile în care, mai ales, tânăra generaţie este extrem de derutată în ceea ce priveşte normele de comportament, de implicare in social”, spune scriitorul Adrian Alui Gheorghe, directorul instituţiei.
Întâlnirile vor avea caracter colocvial, iar temele propuse spre dezbatere vor viza cultura, religia, politica, mediul stiinţific.
La urmatoarele întâlniri din cadrul Atelierului vor fi invitate alte personalitaţi ale vieţii culturale şi spirituale din judetul Neamţ, dar şi din ţară, precum scriitorul şi preotul nemţean Dorin Ploscaru, prof.dr. Sorin Bocancea de la Iaşi, scriitorii Horia Roman Patapievici sau Ana Blandiana.
Activitatea Atelierului de cultură civica va avea loc, bilunar, lunea, între orele 17 şi 19, în Sala Atelier „Veronica Micle” a Bibilotecii Judeţene G.T.Kirileanu Neamţ.