“Concesia renunţării” – Expoziţie de grafică, semnată de Luigi Puiu – Reportaj Cultural cu Natalia Maxim (29.01.2015)
Publicat de Lucian Bălănuţă, 29 ianuarie 2015, 12:48
Pasionaţii de artă au ocazia să descopere noile creaţii ale artistului ieşean Luigi Puiu, la Galeria de Artă Grand Hotel Traian din Iaşi. Pe simezele galeriei sunt expuse lucrări de grafică şi gravuri, reunite sub titlul „Concesia renunţării”.
Absolvent al Universitatii de Arte “George Enescu” din Iaşi, secţia grafică, Luigi Puiu a fost prezent cu numeroase expoziţii personale şi de grup în galerii de arta din ţară, dar şi din străinătate, precum Paris, Roma, Lyon, Palermo, Chişinău.
“Suntem onoraţi să-l avem ca invitat pe artistul plastic Luigi Puiu…Lucrările sale vă vor reţine, cu siguranţă, atenţia şi vă vor face să zaboviţi câteva minute preţioase în edificiul construt de Gustav Eiffel în 1882, în Piaţa Unirii din Iaşi”- spune curatorul Galeriei, Ştefania Cristina Mihălescu.
Expozitia este concepută în jurul ideii de ‘concesie a renunţării.”Adevarul este că in fiecare zi facem concesii renunţării,- mărturiseşte Luigi Puiu. A renunţa la ceva în fiecare zi, înseamnă a te goli lent…O renunţare ar trebui să fie doar o reînglobare şi nu o pierdere. Expoziţia se vrea un fel de atenţionare pentru spirit.”
Lucrările artistului Luigi Puiu pot fi admirate pe tot parcursul lunii februarie, programul Galeriei de Arta Grand Hotel din Iaşi fiind non-stop.