Lada de zestre – Expoziția lunii decembrie la Galeriile de Artă Grand Hotel Traian din Iași

Publicat de Iuliana Bubuianu, 5 decembrie 2016, 10:39

Ornamentica obiectelor este o reproducere artistică, simplificată prin forme figurative a realităţii înconjurătoare fie ea materială, socială sau spirituală. Ornamentul exprimă o latură a specificului cultural, a modului de a concepe şi produce valori estetice. În lucrările mele am făcut o aluzie la ornamentul folcloric, introducând anumite  forme decorative, precum şi însemnătatea lor ca „semne” cu anumite sensuri, simboluri ale unor credinţe străvechi. Sistematizarea elementelor, motivelor, şi compoziţiilor ornamentale de pe diferite obiecte de artă populară arată că ele se deosebesc după forma sau felul de stilizare. Privind la ornamente prin prisma semantică, a conţinutului lor deosebim ornamente geometrice sau abstractizate, concrete sau realiste şi simbolice (mitologice, religioase, emblematice ş.a.). Unele dintre motivele ornamentale sunt comune ornamenticii multor popoare. Dintre acestea menţionăm: motivul care simbolizează soarele, arborele vieţii, apa, coarnele berbecului, vîrtelniţa (semnul succesiunii celor patru anotimpuri), etc. O bogată gamă ornamentală de motive geometrice şi abstracte de diferite proporţii o deţin ţesăturile decorative de lână, bumbac destinate pentru împodobirea locuinţelor.

O altă recuzită folosită este covorul românesc, ce prezintă un element care împleteşte atât elemente sociale şi spirituale. Covorul serveşte la împodobirea interioarelor, dar este folosit şi la nunţi, înmormântări şi în alte momente solemne din viaţa ţăranului român.

Am ales în lucrările mele un cadru referenţial care asumă o pictură care să  se supună regulilor interne, o  artă în care imitarea naturii nu se face pentru a copia ci pentru a-i regăsi ritmurile esenţiale. Acest tip de cadru este exemplificat, cel mai aproape de intenţiile mele de lucrările artiştilor nabişti, în special Pierre Bonnard dar şi Eduard Vuillard.

Acest cadru pune în discuţie, din perspectivă scopică, două lumi: o lume reală a lucrurilor fireşti, adica lumea naturală, dar care, în artă, în aceeaşi zona scopică, este subordonată unei lumi mai subtile, o lume în care o  imagine,  de exemplu un ornament, este construită cu o intenţie evocativă pe fundamente profesionale specific artistice. Acestea sunt forme abstracte de reflectare (ritmul, simetria, proporţia etc.), în timp ce formele de reflectare cu conţinut concret par excluse din configuraţia ansamblului.

Am folosit forma, culoarea şi linia ca expresii ale sentimentelor pe care doresc să le exprim iar lucrările mele devin reflectarea lumii interioare în care spectatorul este invitat să pătrundă.  Frumuseţea, fie ea şi frumuseţea decorativă nu face decât să încarce tabloul cu emoţii şi cu un sens spiritual. (Mihaela Neli Pavăl)

Reportaj de Natalia Maxim: