Campionatul Mondial de Fotbal începe joi la Moscova
Publicat de gabrielarotaru, 11 iunie 2018, 07:20
Unul dintre cele mai aşteptate şi urmărite evenimente sportive mondiale, comparabil, poate, doar cu Olimpiada – este vorba de Campionatul Mondial de Fotbal – se lansează joi la Moscova.
Evenimentul va fi urmărit de telespectatori de pe toate continentele şi se prefigurează drept un potenţial succes de imagine pentru regimul supus la sancţiuni internaţionale al preşedintelui Vladimir Putin. Izolată internaţional pentru amestecul în procesele electorale din mai multe ţări, ocuparea Crimeei, criza din Siria sau scandalul cu otrăvirea spionului Skripal, Rusia va fi, se pare, afectată doar într-o măsură limitată de apelul la boicotarea politică a Campionatului Mondial de Fotbal.
Conform tradiţiei, în deschiderea campionatului va juca echipa ţării gazdă, adversarul Rusiei fiind outsiderul Arabia Saudită. Acest meci, ca şi finala, programată pe 15 iulie, va avea loc pe cunoscuta arenă Lujniki din Moscova, cel mai mare stadion din Rusia, cu o capacitate de 80.000 de locuri. El a fost reconstruit capital, ca şi toate stadioanele existente deja, pentru a răspunde criteriilor FIFA.
Campionatul se va desfăşura pe 12 arene din 11 oraşe, Moscova fiind singurul cu două astfel de stadioane. Opt arene au fost construite special pentru acest campionat.
Cheltuielile pentru organizarea lui se vor cifra la cel puţin câteva zeci de miliarde de dolari. Nu există date exacte, aici intrând şi cele pentru refacerea infrastructurii, logistica suplimentară şi multe altele. Tot aici intră şi costurile supradimensionate ale unor stadioane, precum cel din Sankt Peterburg, cu o lungă trenă de scandaluri de corupţie şi lucrări abandonate.
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a declarat că Rusia este 100% pregătită pentru a primi campionatul, în timpul căruia în Rusia sunt aşteptaţi peste 400.000 de suporteri străini.
Cele mai multe bilete, conform FIFA, care organizează vânzarea lor, au fost vândute în SUA, China şi Mexic – peste 30.000 fiecare.
Accesul pe stadioane se va face pe baza biletelor şi aşa-numitelor FAN ID, legitimaţii de suporteri care se emit pe baza biletului.
Deţinătorii legitimaţiilor de suporteri beneficiază de numeroase facilităţi: accesul fără viză în Rusia, deplasări gratuite cu trenul între oraşele unde are loc campionatul, ca şi în interiorul acestora. Cei care nu au bilete, dar vor să simtă atmosfera campionatului, pot urmări meciurile pe ecrane de mari dimensiuni instalate în spaţii special amenajate, aşa-numitele zone pentru fani.
Autorităţile ruse au declarat că garantează securitatea participanţilor şi oaspeţilor Campionatului Mondial şi vor face totul pentru a preveni confruntările între suporteri şi manifestările rasiste şi discriminatorii. În acest scop au fost instalate camere video cu sisteme de identificare a persoanelor.
De altfel, pe întreaga durată a campionatului au fost luate măsuri excepţionale de securitate, fiind mobilizate forţe de poliţie suplimentare din alte regiuni ale Rusiei.
În toate oraşele campionatului a fost interzisă folosirea armelor de foc de orice fel şi au fost impuse restricţii drastice la utilizarea dronelor.
De asemenea, autorităţile nu vor permite intrarea în Rusia a suporterilor agresivi sau care încalcă ordinea publică. Activităţile în acest domeniu sunt coordonate de un centru interdepartamental, din care fac parte reprezentanţii tuturor structurilor de forţă, iar la nivel internaţional, de un centru de cooperare între poliţiile statelor participante. Gianni Infantino a declarat că FIFA abordează problemele de securitate cu cea mai mare seriozitate şi nu are îngrijorări în acest sens şi că în opinia sa campionatul se va desfăşura într-o atmosferă de ospitalitate. Pe de altă parte, mediile ruse acuză presa occidentală că ar răspândi în mod intenţionat zvonuri despre agresivitatea şi atitudinile rasiste ale fanilor ruşi. Pentru Kremlin, Campionatul Mondial de Fotbal este o investiţie politică de imagine şi reputaţională, preţul fiind cu atât mai mare în condiţiile gravei crize ruso-occidentale. Periodic, în Occident au apărut apeluri la boicotarea campionatului sau deposedarea Rusiei de dreptul de a le organiza, invocându-se anexarea Crimeei, conflictele din Donbas sau Siria, scandalurile de dopaj, iar recent, afacerea Skripal. Marea Britanie, de altfel, a declarat că oficialii săi nu vor merge în Rusia. Participarea liderilor occidentali rămâne, de altfel, una din principalele intrigi politici ale campionatului.
Trebuie menţionat că preşedintele Vladimir Putin a avertizat Ucraina că o posibilă tentativă de lansa o ofensivă în Donbas, profitând de campionatul mondial, va avea cele mai grave urmări pentru statalitatea ucraineană. (Rador/ FOTO mediacdn.libertatea.ro)