CE de Fotbal (optimi de finală)

Publicat de nicolaetomescu, 30 iunie 2021, 01:37

Sferturi de finală (2 și 3 iulie a.c.):

Elveția – Spania

Belgia – Italia

Cehia – Danemarca

Anglia – Ucraina

*

Ucraina vs Suedia 2-1 după prelungiri (1-1; 1-1; 2-1)

La Glasgow, pe „Hampden Park”, două echipe care nu spun mare lucru se întâlneau pentru un loc în sferturile de finală ale „Euro 2020 din… 2021” (Suedia a fost sfertfinalistă în 2004). După un parcurs oarecum surprinzător al grupei E, cu clasarea „nesăraților” jucători ai „svenska fotbollslandslaget” înaintea Spaniei, lucrurile păreau mai la îndemână în fața Ucrainei (dar locul doi în Grupa C, după înfrângere în fața Austriei, a însemnat, pentru echipa condusă, de pe margine, de Andriy Shevchenko, și evitarea unei confruntări cu Italia)…

În minutul 120+1, „anonimul” Artem Dovbyk a trimis Ucraina în sferturile de finală; 2-1, după prelungiri, pentru o echipă care a obținut doar trei puncte în faza grupelor… Anglia pare „condamnată” să prindă, atât de facil, măcar semifinalele…

*

Anglia vs Germania 2-0 (0-0)

Au trecut 55 de ani de la zenitul fotbalului insular; în 1966, Geoff Hurst, Nobby Stiles, Bobby Moore ș.a. au așezat pe umerii lor trofeul „Cupei Mondiale”; Germania (de Vest) se afla în postura perdantei, urmărind cum sărbătoresc adversarii. „Inevitabilul s-a produs” în 2021, ar fi spus unii nostalgici (ai ambelor părți), atunci când o „finală frenetică” a grupei F se încheia cu echipa lui Joachim Low ca adversar al Angliei în optimi de finală. Din 1966, englezii întâlniseră Germania de 4 ori în runda eliminatorie a unui turneu important; au pierdut tot atâtea meciuri, rețetă pentru un fel de „criză existențială”. Generațiile de fani ai Angliei aveau propria lor listă de „jocuri mentale”, cu traumă și durere, Germania fiind „coșmarul” principal…

Nu voi analiza, prea intens, meciul din 29 iunie 2021… A cincea „a fost cu noroc”, de fapt, diferența a stat în detalii (greu pentru jucătorii care se știu din „Premier League” să se surprindă reciproc); „Mannschaft” începe să-și (re)cunoască starea de decădere; Anglia profită, din plin, de avantajul terenului propriu, are patru goluri înscrise și niciunul primit, realitate oarecum mincinoasă, pe care, deocamdată, nu reușeșete să o corijeze cineva…

*

Oricât acid aș turna în comentarii, acest Campionat European este unul demn de povestit nepoților…

Elveția – Franța 3-3 după prelungiri (0-1; 3-3; 3-3) și 5-4 după executarea loviturilor de la 11 m

Campionii mondiali „en titre” și-au confirmat, parțial, standardele, învingând Germania (cu 1-0) în deschiderea grupei și au încheiat, fără înfrângere, un parcurs dur, în pofida remizelor cu echipele Ungariei și Portugaliei; oare se poate mai mult decât au arătat „Les Bleus”, cu Paul Pogba, Kylian Mbappé, Karim Benzema ș.a.? De partea cealaltă, într-un joc al statisticii, Elveția găsise drumul fericit în 11 din ultimele 12 confruntări, marcând de 28 de ori (dar nu împotriva echipelor de „prim rang”)…

Preț de o repriză, „Țara cantoanelor” a făcut ce trebuia împotriva unei echipe franceze dezabuate, care a uitat că pasiunea (munca) și talentul sunt înrudite; nu știu cât de bună este etica de lucru a celor antrenați de Didier Deschamps, nu știu dacă miliardarilor le pasă prea mult de antrenamente; fără muncă și pasiune nu poți ajunge la nivel inalt, nu te poți menține acolo dacă practici un individualism deșănțat (cazul lui Mbappé), dacă alergi pe teren ca și cum ar fi o corvoadă (Pogba); mai pasionați mi s-au părut a fi elvețienii, aceasta ajutându-i să lucreze din greu, să-și dezvolte abilități (bine, nu cred că unii s-ar putea transforma, vreodată, într-un talent real, dar au muncit enorm, au fost onești față de ei și față de echipă); respectând proporțiile, totul mi-a amintit de studiul lui Anders Ericsson, din „Outliers – The Story of Success” de Malcolm Gladwell: o cercetare sugera că singurul lucru care diferențiază oamenii între ei este cât de mult timp investesc exersând, cei din top nedovedindu-se, pur și simplu, mai harnici decât alții, ci fiind cu mult mai harnici. Pe de altă parte, ambiția umple locul pe care, la alții, îl umple talentul… A înscris Haris Seferović (minutul 15)…

Imediat după pauză, Ricardo Rodriguez a ratat un penalty (în minutul 55); nu îți permiți să faci așa ceva împotriva unei echipe valoroase, doar dacă te ajută fizicul, psihicul, hazardul; Benzema (minutele 57, 60) i-a pedepsit pe elvețieni, arătând cât sunt de importante sclipirile de geniu (îndeosebi la faza golului egalizator), la a doua reușită, francezii și-au amintit că au de apărat un fel de blazon (marcă de noblețe), iar Pogba (minutul 75) a amânat un posibil verdict privind indolența lui înscriind un gol senzațional; suficiența i-a lovit, din nou, pe francezi, aceștia nu au priceput că dubla lui Seferović (minutul 81) și golul anulat lui Gavranović anunță golul validat al aceluiași Gavranović (minutul 90); ocazia elvețianului Mehmedi, respectiv bara, din ultimele secunde, a francezului Coman au exacerbat încordarea acțiunii, a situațiilor, intensitatea confruntării, profunzimea și ciocnirea sentimentelor încercate de suporteri…

Prelungirile nu au avut dramatismul de până atunci, dar au adus destule realizări tehnice ale ambelor formații, câteva ocazii importante (mai multe pentru francezi), desene tactice, inclusiv prudența care a pus stăpânire pe unii jucători în așteptarea loviturilor de la 11 m…

Kylian Mbappé a fost singurul care a ratat penalty…

*

Spania – Croația 5-3 după prelungiri (1-1; 3-3; 5-3)

Este „un adevăr cunoscut” faptul că echipele performante se transformă într-un turneu; orașul Copenhaga, gazda meciului despre care scriu, echipa lui Zlatko Dalić, și-ar fi dorit, din unghiuri diferite de incidență, ca el să fie confirmat; croații au „creat nimicul” în înfrângerea împotriva Angliei (deschiderea grupei), s-au trezit la viață ca urmare a unei remize (1-1 cu Republica Cehă), apoi au „scurtcircuitat” rudimentara Scoție – pentru a ajunge în optimi. Istoria participării era împotriva lor, statistica consemnând eliminarea „Hrvatska nogometna reprezentacija” în toate cele trei meciuri decisive de la precedentele ediții ale „EURO”. Potrivit unora, traseul Spaniei a fost, întrucâtva, similar; creativitatea părea o problemă în remizele împotriva Suediei și Poloniei, dar acuzațiile îndreptate către Luis Enrique au revenit la o formă atenuată prin marja record a victoriei obținute într-un meci din turneele finale ale EURO (5-0 cu Slovacia)…

Prima repriză, una antrenantă, a oferit paradoxul primelor 20 de minute /contradictorii și, în același timp, demonstrabile ca finalitate/: Spania a dominat autoritar, Croația a trecut, rar, de jumătatea terenului, dar Unai Simon s-a făcut responsabil de cea mai semnificativă eroare înregistrată, până acum, la „Euro 2020… din 2021” (portarul lui Athletic Bilbao, selectat în detrimentul lui David de Gea și a lui Robert Sanchez, abonat la gafe impardonabile și la zeci de goluri primite pe sezon, și-a deschis corpul pentru a primi pasa înapoi a unui coechipier, dar nu a reușit să controleze complet mingea, urmărind-o, apoi, cum alunecă pe lângă el în propria-i plasă); spaniolii s-au concentrat, poate dincolo de unele așteptări, și au egalat (Sarabia, minutul 38) după exercitarea unei presiuni asupra adversarului;

A doua repriză a avut un ritm susținut, Spania regăsindu-se în dublă calitate: team capabil să se concentreze, chiar să speculeze (prin Azpilicueta – minutul 57, Ferran Torres – minutul 77 /la acest gol, așezarea defectuoasă a croaților, după un moment de întrerupere a jocului, a fost dincolo de puterea mea de înțelegere); spaniolii au renunțat la jocul lor de pase (poate cel mai complet pe plan mondial), tinerețea le-a jucat, din nou, feste, Croația s-a regăsit, la rându-i, prin Oršić (minutul 85) și Pašalić (90+2), totul a devenit demn de o epopee…

Prelungirile aduc un nou paradox (în esență, aceasta este frumusețea fotbalului): Croația ratează o ocazie uriașă, intervine și uzura unui „piston” legendar /Luka Modrić/, Spania își revine „din pumni”, pune să lucreze talentul și priceperea unui sistem însușit de la juniori, vin golurile lui Morata (minutul 100) și Oyarzabal (minutul 103)…

*

Belgia – Portugalia 1-0 (1-0)

Forma fizică a lui Kevin de Bruyne și Eden Hazard a fost gestionată, cu atenție, pe tot parcursul acestui turneu, ei revenind din accidentări în jocul de înalt nivel, iar, înaintea optimilor, apăreau într-o postură bună (din păcate, amândoi se vor accidenta), îndreptându-se spre următoarea fază eliminatorie; de asemenea, având în vedere că Belgia a câștigat tot ce se putea, Roberto Martinez a reușit să reprofileze schemele echipei sale, odihnind, împotriva Finlandei, câțiva fotbaliști-cheie. Portugalia nu s-a bucurat de același „lux”, deoarece echipa a fost solicitată, la maximum, în cele trei jocuri din grupă, lăsând prea puțin loc pentru rotație; cu toate acestea, Fernando Santos a arătat în meciul împotriva Franței că nu se teme să facă schimbări majore, nelăsându-l pe Bruno Fernandes să adauge mai multă clarviziune la mijlocul terenului…

Iată clipa în care antrenorii pot privi mai detașat la formulele inițiale, în timp ce caută să reproducă, mai mult, să îmbunătățească, forma arătată în meciurile precedente (abordate sub presiunea punctelor)…

1-0 pentru Belgia, după o primă repriză care a semănat cu jocul de strategie și de inteligență; Belgia a pasat (din fața televizorului, părea că excesiv), a încercat să construiască cu meticulozitate, Portugalia s-a apărat exemplar până în minutul 42 (dar și execuția lui Thorgan Hazard a fost apropiată de perfecțiune), chiar a tras primul șut pe spațiul porții (minutul 25 !!!)…

Forțați de rezultat, portughezii au ieșit la joc, Ronaldo a început să construiască faze pentru dinamizare, au apărut și ocazii de gol (cea mai importantă fiind o minge trimisă în bară de Guerreiro); apărarea belgiană, în frunte cu T. Courtois, a dus greul în partea a doua a meciului, Eden Hazard a fost încântător la mijlocul terenului, jocul „pe contre” a încântat asistența…

*

 Cehia vs Olanda/Țările de Jos 2-0 (0-0)

Olanda a fost singura de top 20 /clasamentul mondial FIFA/ din grupa sa. fără să se dovedească a fi acea echipă care ar merita să ajungă departe. Era anunțată o confruntare ascendentă, prezumându-se că atacul agresiv al Olandei va întâlni latura mai defensivă a echipei din Europa Centrală. Dar… Țările de Jos nu au întrerupt seria remarcabilă a prezențelor cehe la turneele finale ale CE, s-au compromis prin intrarea în jocul „băieților vajnici”, letali pe contre; s-ar părea că am avut și un moment decisiv, introducerea mingii în poartă (Holes, minutul 68; Schick, minutul 80) producându-se după eliminarea lui Matthijs de Ligt…

*

Italia vs Austria 2-1 după prelungiri (0-0; 0-0; 2-1)

Echipa antrenată de Roberto Mancini sfidase stereotipurile tipice fotbalului italian (catenaccio), cu un stl ofensiv (60 de șuturi în faza grupelor), cu trei victorii succesive, asupra Turciei, Elveției, Țării Galilor. De această dată, s-au întâlnit două echipe care se mai cunoscuseră de 35 de ori în istoria lor, Italia câștigând 16 partide și, cel mai important, fiind neînvinsă în ultimele 13 întâlniri împotriva Austriei…

Cum-necum, „Österreichische Fußballnationalmannschaft” a rezistat prima repriză, în sensul în care nu a primit gol. Fotbalul modern impune obligația să joci în viteză, pentru a gasi spațiu /și timp/ să depășești echipe compacte, bine organizate defensiv. Foarte siguri pe ei, italienii au avut răbdare. Dar austriecii au strâns tot mai bine, au ieșit compact din apărare (eliberându-se de presiunea italiană), inițiind și faze periculoase. În minutul 63, a fost expediat al treilea șut (în aproape patru meciuri) pe spațiul porții „Squadra Azzurra”, iar, în faza următoare Marko Arnautović a fost surprins de VAR în offside, golul lui fiind anulat iar recordul lui Gianluigi Donnarumma /peste 1.200 de minute fără a i se „perfora” plasa/ a rămas în stare activă (până în minutul 114); italienii au început să greșească, să insiste, fără noimă, pe soluții rafinate, individualiste, de fapt și-au pierdut luciditatea și încrederea – pe fondul unei rezistențe neașteptate din partea adversarului; 0-0 la sfârșitul timpului regulamentar…

2-0 după prima repriză a prelungirilor, două schimbări inspirate (marcatorii Chiesa și Pessina)…

2-1 (gol Kalazdic), austriecii pierd onorabil (nicidecum în sens românesc, ca mulțumiți de înfrângere, au crezut în șansa lor, le-au creat mari probleme italienilor)…

*

Danemarca vs Țara Galilor 4-0 (1-0)

Galezii terminaseră pe locul al II-lea (în grupa A), în timp ce Danemarca reușise să revină după două înfrângeri (în grupa B); cinci ani distanță de la semifinala memorabilă (Euro 2016), Țara Galilor avea șansa (nu și puterea) de a produce mai multe amintiri fericite decât a ajunge în faze eliminatorii (două  turnee succesive); după un joc dureros de deschidere împotriva Finlandei, în care Christian Eriksen s-a prăbușit, echipa lui Kasper Hjulmand și-a revenit pentru a câștiga cu 4-1 împotriva Rusiei; o victorie emoțională, în fața a mii de fani, prima echipă din istoria Campionatului European care a ajuns în fazele eliminatorii ale competiției pierzând primele două jocuri din grupă…

Meciul propriu-zis, pe „Amsterdam Arena”: În zona mediană, realitate valabilă pentru primele 25 de minute, galezii au pus preț mai mare pe pase; dar, după deschiderea scorului (Dolberg, 27), Danemarca s-a înstăpânit acolo unde echipele vor să controleze totul; devenea tot mai clar faptul că, dincolo de șocul resimțit, jucătorii avându-l căpitan pe Gareth Bale nu au idei, nu au soluții; Kasper Dolberg Rasmussen a primit (minutul 48) un „cadou” din partea apărării galeze (greoaie, rudimentare) și a făcut 2-0; până la final, numele inutilității în joc a fost… Țara Galilor, „Danmarks fodboldlandshold” având alte două reușite (prin Maehle, minutul 87 și Braithwaite/minutul 90+6)…