CSM Poli Iași renunță la nouă fotbaliști
Publicat de liviusuceveanu, 20 iunie 2017, 14:11
Aflată de sâmbătă într-un stagiu de pregătire de două săptămâni la Tiraspol (Rep.Moldova), primdivizionara de fotbal CSM Politehnica Iași s-a despărțit oficial de alți șase jucători cărora le expirau contractele la sfârşitul lunii (portarii Caparco și Grahovac, fundașii Voicu și Bosoi, mijlocașii Ştefănescu şi V.Gheorghe).
De asemenea, aflați sub contract cu clubul din Copou până în vara anului viitor, mijlocașii Mitic, Bădic și Ciucur au fost anunțați că nu intră în vederile stafului tehnic pentru următoarea ediție de campionat, punându-i pe lista de transferuri. Cei trei se pot pregăti, însă, la stadionul Emil Alexandrescu, clubul punându-le la dispoziție toate condițiile necesare în acest sens.
(Liviu Suceveanu/FOTO Facebook Alessandro Caparco)