Danemarca vs Norvegia, triumful handbalistic al „ecuației nordice” rezistență/viteză/forță/îndemânare
Publicat de nicolaetomescu, 26 ianuarie 2019, 19:39
Campionatul Mondial rezervat echipelor masculine de handbal ne-a demonstrat cât de atenți trebuie să fim în privința unor fenomene; jocul evoluează, implacabil, cu și fără români[1], de aceea sunt obligatorii sesizarea și analizarea, din timp, a tuturor aspectelor și nuanțelor…
Nu numai la extraordinarele echipe ale Danemarcei și Norvegiei (finaliste) au apărut elemente de progres și de perfecționare, noutăți mai mult sau mai puțin absolute, dar și destule alte echipe au reactualizări/adaptări la parametri superiori. Concurența la vârf este acerbă (nu cred că Franța mai poate domina competițional), fiecare caută mijloace și soluții, încercând să-i depășească și să-i surprindă pe ceilalți…
Se vorbește despre marea varietate a sistemelor de joc (realitatea la care s-a ajuns nu propune doar noutăți), atât în atac cât și în apărare (aici s-au născut variante adaptate, ceea ce diferă este modalitatea de aplicare a lor); dar trebuie recunoscută aplicarea /practică și concretă/ a celor clasice, cunoscute de toți – în diverse variante, specifice condițiilor și situațiilor. Într-adevăr, sistemele de apărare avansate-ofensive-agresive (atât în ansamblul echipei, cat și în acțiunile tehnico-tactice individuale ale fiecărui jucător; caracterul tot mai elaborat și exact al mecanismului; tendința permanentă de a ataca adversarul, împiedicând acțiunea de construcție a jocului, inclusiv declanșarea contraatacului; accentul pus pe participarea creativă și de anticipare, folosirea, ca element de surpriză, în alternanță, a mai multor sisteme sau variante de apărare în același meci sau chiar în aceeași fază de joc), excelenta pregătire fizică și perfecționarea calităților motrice, atacul rapid (contraatacul, faza a II-a, repunerea rapidă după gol sau după recuperarea mingii) au devenit – pentru echipele de valoare – preocupări constante. Reducerea sau chiar eliminarea fazei de organizare, cu momentele de pauză (așezarea în sistem, mai ales la cei care fac schimbări dese atac-apărare), este acum vizibilă la toate echipele. Momentele tactice sau de strategie dictează variațiile de ritm în atac. Iar imperativul creșterii tempoului (mărirea vitezei de joc) cere o tehnică perfectă/completă, atât în manevrarea mingii cât și în procedeele de mișcare pe teren; mărirea mobilității handbaliștilor pe posturi exprimă tocmai cerința jocului în viteză și a imperativului de a fi o amenințare oriunde te-ai afla în teren, mai ales pentru a-ți surprinde adversarul. În prim-plan apare ecuația rezistență/viteză/forță/îndemânare. Mai presus de toate, principiul priorității efortului competițional, adică ideea fundamental-orientativă în tot ceea ce fac echipele importante, modelarea întregii lor pregătiri la cerințele competiției, la condițiile jocurilor oficiale…
[1] Câștigători a patru titluri mondiale, între 1961-1974…
După 1992, expresia potrivită pentru a descrie starea handbalului românesc ar fi O, tempora! O, mores!, tocmai pentru a ne exprima revolta faţă de gradul de decădere, faţă de greșelile individuale şi colective…
