FC Botoșani: Costel Enache vine în locul lui Grozavu

Publicat de liviusuceveanu, 3 iunie 2017, 05:51
Nemțeanul Costel Enache va prelua conducerea tehnică a echipei de fotbal FC Botoșani, după ce gruparea din nordul Moldovei se va despărți de Leo Grozavu, a anunțat ieri președintele executiv al clubului din Liga I, Cornel Șfaițer.
Grozavu a anunțat tot ieri că se desparte de formația botoșăneană după ultimul meci al play-out-ului, programat mâine seară, pe stadionul Municipal, cu Pandurii Tg.Jiu. El a declarat într-o conferință de presă că nu-și mai prelungească înțelegerea cu FC Botoșani, pentru că își dorește o pauză, dar și o nouă provocare.
(Agerpres/FOTO Digi Sport)