Fotbal: Echipa lui Hagi este din nou liderul Ligii I
Publicat de liviusuceveanu, 19 martie 2017, 08:00
Viitorul Constanța a redevenit lider în Liga I la fotbal, după ce a învins-o aseară pe Steaua cu 3-1, în etapa a II-a a fazei secunde a campionatului.
Formația pregătită de Gheorghe Hagi a condus chiar cu 3-0 pe tabelă, prin reușitele lui Coman, Morar și Casap, bucureștenii reușind golul de onoare prin Alibec.
Viitorul are acum 30 de puncte, Steaua – 27, CFR Cluj – 25, U.Craiova și Astra (câte 23) și Dinamo (22), dar trupa lui Contra primește de la ora 20:30 vizita formației din Bănie.
Ambele formații moldovene evoluează în play-out, în deplasare. FC Botoșani, de la ora 18 la Mediaș, cu Gaz Metan, pe banca oaspeților întorcându-se Leo Grozavu, iar ieșenii mâine (20:30) la Tr.Severin, cu Pandurii Tg.Jiu. Tot mâine, ACS Poli Timișoara primește replica lui FC Voluntari, după ce ieri ASA Tg.Mureș – Concordia Chiajna s-a încheiat cu scorul de 2-1.
(Liviu Suceveanu/FOTO Prosport.ro)