Fotbal: România, abia pe locul 40 în lume
Publicat de liviusuceveanu, 9 februarie 2017, 14:58
Naționala României a coborât două locuri și ocupă poziția a 40-a în clasamentul Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), dat publicității astăzi. Aceasta este cea mai slabă clasare a tricolorilor în ierarhia mondială după 2012, când România ajunsese chiar pe locul 57 (cel mai slab din istoria clasamentului FIFA).
Dintre adversarele selecţionatei conduse de germanul Cristoph Daum, din preliminariile Cupei Mondiale de anul viitor, Polonia ocupă cel mai bun loc, 14, urcând o poziție față de luna trecută. Danemarca a coborât două trepte și se află pe 49, Muntenegru este un loc mai jos față de luna precedentă, pe 64, Armenia a urcat patru poziții, fiind pe 82, iar Kazahstan a urcat două locuri și este pe 96.
Următorul meci al României este programat pe 26 martie, pe Cluj Arena, împotriva Danemarcei.
Argentina și-a păstrat locul în fruntea clasamentului, fiind urmată de Brazilia și de Germania.
Camerun, noua campioană a Africii, a reușit cel mai spectaculos salt, de 29 de locuri, până pe 33. Egiptul, finalistă la acelaşi turneu din Gabon, este, însă, echipa africană cel mai sus clasată, pe 23, după ce a urcat 12 poziții.
Următoarea ierarhie va fi anunțată pe 9 martie.
(Agerpres/FOTO Prosport)