Gimnastică: Drăgulescu în două finale europene, astăzi concurează fetele
Publicat de liviusuceveanu, 20 aprilie 2017, 09:52
Fosta campioană olimpică Nadia Comăneci a declarat aseară că are încredere că Marian Drăgulescu va reuși să obțină medalii pentru România în finalele la sol și sărituri. „Marian a avut o evoluție foarte frumoasă în seara asta. Mă bucur că îl vom vedea în finale. O să fie frumos, vom avea și o sală plină, ce va fi, va fi. Dar eu am încredere în el, mai ales după exercițiile pe care le-a arătat azi, că va putea să obțină medalii în cele două finale”, a spus Nadia Comăneci.
Multipla campioană olimpică, ambasadoare a Campionatelor Europene de la Cluj, l-a îmbrățișat și felicitat pe Marian Drăgulescu pentru calificarea obținută miercuri seara în finalele la sol și sărituri.
Gimnastul român Marian Drăgulescu a obținut ieri calificarea în finalele la sol și sărituri la Campionatele Europene care se desfășoară în aceste zile la Sala Polivalentă din Cluj. El a avut o evoluție reușită la sol, arbitrii acordându-i 14,666 puncte, a doua notă a calificărilor. La sărituri, gimnastul român a obținut calificarea în finală cu prima notă, media sa fiind de 14,666 puncte.
Drăgulescu, medaliat cu argint la sol și sărituri la ediția de anul trecut a Campionatelor Europene, va fi singurul reprezentant al lotului masculin în finalele pe aparate, ceilalți cinci sportivi, Cristian Bățagă, Vlad Cotuna, Adelin Kotrong, Andrei Ursache și Laurențiu Nistor, nereușind să obțină calificarea. În finala masculină la individual compus România nu va avea reprezentant deoarece niciunul dintre cei șase gimnaști nu a concurat la toate cele șase aparate.
Campionatele Europene de gimnastică artistică se desfășoară în perioada 19-23 aprilie la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, la 60 de ani de la precedenta ediție găzduită de România, la startul competiției aliniindu-se 274 de sportivi (168 la masculin și 106 la feminin) din 37 de țări.
România este reprezentată la Europene de 10 sportivi. Lotul feminin este format din Olivia Cîmpian, Ioana Crișan, Larisa Iordache și Cătălina Ponor, iar cel masculin din Marian Drăgulescu, Cristian Bățagă, Vlad Cotuna, Adelin Kotrong, Laurențiu Nistor și Andrei Ursache.
În continuare, programul Campionatelor Europene de la Cluj-Napoca este următorul: astăzi — calificări feminin (10-20:30), mâine — finală individual compus masculin (13,00—15,45), finală individual compus feminin (17,30-19,30), sâmbătă — finale masculin la sol, cal cu mânere, inele și finale feminin la sărituri și paralele (13,30-16,40), duminică — finale masculin la sărituri, paralele, bară și finale feminin la bârnă și sol (13,30-16,40).
La ediția de anul trecut, de la Berna, România a cucerit două medalii de argint la masculin, ambele prin Marian Drăgulescu (sol și sărituri), și două de bronz la feminin, ambele prin Cătălina Ponor (sol și bârnă).
(Agerpres/FOTO Observator)