Gimnastică ritmică: Rezultat remarcabil al Laurei Aniţei la Europene
Publicat de liviusuceveanu, 6 iunie 2018, 11:32
Gimnastica ritmică ieşeană îşi demonstrează o dată în plus valoarea, prin rezultatul de excepţie obţinut de junioara Laura Aniţei la întrecerile continentale din Spania.
Eleva antrenorilor Cătălina şi Constantin Radu la CSŞ Unirea Iaşi a ocupat locul al IV-lea în proba de cerc, în compania a 72 de sportive din întreaga Europă. Micuţa gimnastă din Iaşi, în vârstă de 14 ani, a avut o evoluţie ascendentă. S-a calificat în finală cu 15,600 puncte, de pe poziţia a VI-a. Mai apoi, în reuniunea în care s-a luptat pentru medalii, Laura Aniţei, aflată la prima participare la un Campionat European, a avut o evoluţie de ţinută în Pavilionul Multifuncţional din oraşul Guadalajara, primind din partea arbitrelor 16,750 puncte, cu 1,150 mai mult decât în calificări. Ieșeanca s-a aflat la doar 0,700 puncte de medaliata cu bronz Krystyna Pohranichna (Ucraina), dar înaintea reprezentantelor Azerbaidjanului, Italiei, Spaniei şi Franţei. Cum era de aşteptat, titlul european a revenit rusoaicei Polina Shmatko, cu 18,825 puncte.
„Sunt foarte fericit pentru acest loc 4, care are valoarea unei medalii. Vreau să cred că este o bucurie pentru toţi ieşenii. Laura a depăşit zeci de reprezentante ale unor ţări care au condiţii de pregătire mult superioare nouă. Să reuşeşti aşa ceva într-un sport care se practică pe scară largă în întreaga lume înseamnă performanţă. Şi noi, cei de la Iaşi, am demonstrat că putem reuşi. Le mulţumim tuturor celor care ne sprijină să facem să se vorbească de România şi de Iaşi, de CSŞ Unirea şi de Colegiul tehnic de Transporturi şi Construcţii. Aş vrea să subliniez şi susţinerea de care ne-am bucurat din partea Primăriei, a domnului Mihai Chirica, pentru buna desfăşurare a activităţii în sala din cartierul Bularga”, a declarat prof. Constantin radu, coordonatorul secției de gimnastică ritmică de la CSS Unirea Iași.
Laura Aniţei este elevă în clasa a VII-a la Liceul cu Program Sportiv din Iaşi, fiind campioană naţională la cerc şi panglică şi vicecampioană la individual compus în 2017.
(Vasile Arhire, FOTO FR Gimnastică)