Alte achiziţii la FC Botoşani
Publicat de liviusuceveanu, 16 ianuarie 2017, 17:34 / actualizat: 17 ianuarie 2017, 14:12
După ce şi-a asigurat serviciile portarului Cobrea şi mijlocaşului ofensiv Cârstocea, FC Botoşani a parafat alte două transferuri. Echipa din nordul Moldovei i-a achiziţionat şi pe atacantul Benjamin Kuku, de la ASA Tg.Mureş, şi pe mijlocaşul Laurenţiu Buş, care ultima oară a evoluat în Israel, la Hapoel Ramat haSharon.
În vârstă de 21 de ani, Kuku s-a născut în Nigeria și a ajuns în România în 2013, la Armatura Zalău. De acolo a mers la ASA, care l-a împrumutat la FC Clinceni. A revenit, însă, la Tg.Mureş, făcând meciuri excelente în tricoul târg-mureșenilor şi reușindchiar să marcheze două goluri: unul în poarta Stelei şi celălalt împotriva lui FC Botoșani.
Pe lângă Kuku, la FC Botoșani ajunge și Laurențiu Buș, care a mai trecut pe la aceeaşi ASA Tg.Mureș, Rapid, Oțelul Galați, iar în ultima perioadă a jucat în liga secundă din Israel, la Hapoel Ramat haSharon. Buș are 29 de ani și evoluează pe postul de mijlocaș dreapta, însă poate juca atât în zona centrală, cât și în banda stângă. Acesta s-a alăturat deja lotului condus de Leo Grozavu.
În primele două teste din acest an, FC Botoşani a cedat ieri cu 3-0 în faţa unei formaţii din Albania şi cu 1-0 în compania unei echipe din Uzbekistan.
Următorul amical al botoşănenilor este programat miercuri, cu Slovan Bratislava, grupare clasată pe locul al III-lea în Slovacia.
(Liviu Suceveanu/FOTO Botoşăneanul.ro)