Karpov laudă implicarea forului din Capitală în promovarea șahului juvenil

Publicat de liviusuceveanu, 16 aprilie 2018, 18:54 / actualizat: 17 aprilie 2018, 8:57
Marele maestru rus Anatoli Karpov a declarat cu prilejul participării sale la Conferinţa Internaţională a Ştiinţelor Economice şi Sociale de la Bucureşti că Federaţia Română de Şah se implică tot mai mult în promovarea şahului juvenil.
Preşedintele Federaţiei Române de Şah, ieșeanul Sorin Iacoban, a salutat prezenţa lui Karpov la Bucureşti, fiind primit la ministrul Tineretului şi Sportului.
Iacoban a mai menţionat că jucătoarea ieșeancă Irina Bulmaga se află momentan pe locul al IV-lea la Campionatul European, sperând la o clasare între primele 14, care merg mai apoi la Campionatul Mondial, amintind totodată că România va găzdui și Europenele de şah-rapid, blitz şi dezlegări pentru juniori, cu 350 de participanţi, iar la anul Campionatul Mondial de veterani şi Campionatul European şcolar.
Marele maestru internaţional Florin Gheorghiu a precizat că Anatoli Karpov i-a semnat o prefaţă la una dintre cărţile publicate.
(Agerpres/FOTO Radio Iași)