Ascultă Radio România Iași Live

LPF: ”S-a făcut dreptate în privința dezafilierii U.Craiova”

LPF: ”S-a făcut dreptate în privința dezafilierii U.Craiova”
Foto: Formatia CFR Cluj a castigat pentru prima oara in istorie Cupa Romaniei Timisoreana, dupa ce a invins, sambata, scor 2-1 (0-0), echipa Unirea Urziceni, in finala disputata pe stadionul Ceahlaul din Piatra Neamt, si a realizat eventul la trei zile dupa obtinerea primului titlu de campioana, sambata, 10 mai 2008. LIVIU CHIRICA / MEDIAFAX FOTO

Publicat de liviusuceveanu, 15 iunie 2017, 14:53

Secretarul Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ștefan, a declarat astăzi că prin achitarea Ligii, a Federației Române de Fotbal și a foștilor președinți ai celor două foruri, Dumitru Dragomir respectiv Mircea Sandu, în dosarul dezafilierii Universității Craiova, s-a făcut dreptate, el precizând că plata unui prejudiciu de 240 de milioane de euro ar fi însemnat falimentul total al fotbalului românesc.

Referitor la faptul că fostul finanțator al clubului oltean, Adrian Mititelu, poate continua litigiul în civil, oficialul Ligii Profesioniste a afirmat: „Să nu uităm că hotărârea Comitetului Executiv al FRF privind dezafilierea Universității Craiova a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție. Era anormal ca un litigiu de drept sportiv să ducă la condamnarea Ligii Profesioniste de Fotbal”.

Curtea de Apel București a decis definitiv, astăzi, achitarea fostului președinte al Federației Române, Mircea Sandu, și a fostului președinte al Ligii, Dumitru Dragomir, în dosarul dezafilierii Universității Craiova. Cei doi au fost achitați pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, folosirea influenței ori autorității persoanei care îndeplinește o funcție de conducere, și sustragerea de sub sechestru.

De asemenea, instanța a dispus și achitarea Ligii și a Federației Române de Fotbal (FRF).

Instanța a lăsat nesoluționată latura civilă a dosarului, Fotbal Club Universitatea Craiova SA având posibilitatea să deschidă un proces în instanțele civile. În acest sens, judecătorii au menținut sechestrul pus pe bunurile lui Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, dar și ale LPF și FRF.

Prin această decizie, Curtea de Apel a desființat practic decizia Tribunalului, prin care Mircea Sandu și Dumitru Dragomir trebuiau să plătească în solidar cu LPF și FRF suma de 240 milioane de euro, către Universitatea Craiova.

(Agerpres/FOTO Libertatea.ro)

Etichete:
JO 2024 – Haltere: Mihaela Cambei a cucerit medalia de argint la cat. 49 kg
Sport joi, 8 august 2024, 06:39

JO 2024 – Haltere: Mihaela Cambei a cucerit medalia de argint la cat. 49 kg

Halterofila română Mihaela Valentina Cambei a cucerit medalia de argint la categoria 49 kg, miercuri seara, la Jocurile Olimpice de la Paris....

JO 2024 – Haltere: Mihaela Cambei a cucerit medalia de argint la cat. 49 kg
JO 2024 – Canotaj: România a cucerit aurul la opt plus unu feminin
Sport duminică, 4 august 2024, 06:09

JO 2024 – Canotaj: România a cucerit aurul la opt plus unu feminin

România a cucerit aurul la opt plus unu feminin la Jocurile Olimpice de la Paris, sâmbătă, după ce a dominat finala probei regine a canotajului....

JO 2024 – Canotaj: România a cucerit aurul la opt plus unu feminin
Sportivii români medaliaţi la Paris vor primi 140.000 euro pentru aur, 100.000 euro pentru argint şi 60.000 pentru bronz
Sport sâmbătă, 3 august 2024, 06:56

Sportivii români medaliaţi la Paris vor primi 140.000 euro pentru aur, 100.000 euro pentru argint şi 60.000 pentru bronz

Toţi ochii sunt îndreptaţi zilele acestea spre Olimpiada de la Paris, unde e un adevărat festival al sportului, iar colega RRA Daniela Coman ne...

Sportivii români medaliaţi la Paris vor primi 140.000 euro pentru aur, 100.000 euro pentru argint şi 60.000 pentru bronz
Încă două medalii de argint pentru canotorii români la Jocurile Olimpice de la Paris
Sport vineri, 2 august 2024, 13:56

Încă două medalii de argint pentru canotorii români la Jocurile Olimpice de la Paris

Canotoarele române Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel au cucerit medaliile de argint în proba de dublu rame feminin, astăzi, la Jocurile Olimpice...

Încă două medalii de argint pentru canotorii români la Jocurile Olimpice de la Paris
Sport joi, 1 august 2024, 12:41

JO 2024 – Canotaj: Andrei Cornea şi Marian Enache au cucerit aurul la dublu vâsle masculin

Canotorii români Andrei Cornea şi Marian Enache au cucerit medaliile de aur în proba de dublu vâsle masculin, joi, la Jocurile Olimpice de la...

JO 2024 – Canotaj: Andrei Cornea şi Marian Enache au cucerit aurul la dublu vâsle masculin
Sport joi, 1 august 2024, 12:28

JO 2024 – Canotaj: Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, medaliate cu argint la dublu vâsle feminin

Canotoarele române Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş au câştigat medaliile de argint în proba de dublu vâsle feminin, joi, la Jocurile Olimpice...

JO 2024 – Canotaj: Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, medaliate cu argint la dublu vâsle feminin
Sport joi, 1 august 2024, 05:50

JO 2024 – Înot: David Popovici a câştigat medalia de bronz la 100 m liber

Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de bronz la 100 m liber, miercuri seara, la Jocurile Olimpice de la Paris, într-o finală în...

JO 2024 – Înot: David Popovici a câştigat medalia de bronz la 100 m liber
Sport marți, 30 iulie 2024, 05:54

JO 2024 – Înot: David Popovici, medaliat cu aur la 200 m liber

Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, luni seara, după o...

JO 2024 – Înot: David Popovici, medaliat cu aur la 200 m liber