Maria Şarapova s-a calificat în sferturile de finală ale China Open
Publicat de gabrielarotaru, 1 octombrie 2014, 17:57
Jucătoarea de tenis Maria Şarapova, cap de serie numărul 4, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory de la Beijing, dotat cu premii de 5,4 milioane de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.
Şarapova a învins-o, în optimile de finală, cu scorul de 6-1, 7-6 (3), pe Carla Suarez Navarro (Spania).
Rusoaica, care ar putea să o întâlnească pe Simona Halep, locul 2 WTA, în semifinalele China Open, va juca în sferturile de finală cu învingătoarea partidei dintre Angelique Kerber (Germania), a şaptea favorită a competiţiei, şi Svetlana Kuzneţova (Rusia).
Jucătoarea daneză Caroline Wozniacki, cap de serie numărul 6, a fost învinsă, în turul doi, cu scorul de 6-4, 7-6 (9), de Samantha Stosur (Australia), care o va întâlni în optimile de finală pe Alizet Cornet (Franţa), care a trecut, cu scorul de 6-2, 6-1, de Lauren Davis (SUA).
Tot miercuri, în optimile de finală, cehoaica Petra Kvitova, a treia favorită a competiţiei, a învins-o, cu scorul de 6-4, 6-2, pe Shuai Peng (China). Kvitova o va întâlni în sferturile de finală pe Venus Williams (SUA), cap de serie numărul 16.(mediafax.ro/ FOTO activenews.ro)