Ascultă Radio România Iași Live

Optimi la Australian Open: Halep vs Osaka, un meci cu final incert (în circumstanțele date)? 6-3; 6-2

Publicat de nicolaetomescu, 22 ianuarie 2018, 09:00 / actualizat: 22 ianuarie 2018, 18:16


22 ianuarie 2018

Quod erat demonstrandum („ceea ce era de demonstrat”)

Simona Halep s-a calificat în sferturi de finală

„A fost un meci extraordinar. Am jucat bine al doilea meu meci disputat pe arena «Margaret Court». Sunt fericită întrucât am ajuns, din nou, în sferturi, nu mă așteptam atunci când începuse turneul, din cauza accidentării, dar astăzi am jucat bine și sunt mândră că am reușit să rămân  concentrată, că am reușit să abordez fiecare punct prin concentrare maximă. Din perspectiva mea, acest turneu pare un maraton. Simt încă accidentarea, dar încerc să nu mă gândesc prea mult la ea, încerc să mă bucur de fiecare clipă și să dau totul; după turneu, o să am câteva zile libere… Știam că Osaka lovește mingea foarte puternic, a trebuit doar să o «mișc mult», ceea ce am făcut destul de bine, am schimbat ritmul, uneori am lovit mai tare, alteori mai ușor, am făcut doar ceea ce am vorbit cu echipa înainte de meci și mi-a ieșit tactica. Îți multumesc, Darren, pentru că mă susții, pentru că ești de partea mea tot timpul, mulțumesc echipei! Este frumos să am un antrenor australian în echipa mea și să fiu aici. Trag speranța că în turul următor pot să evoluez, încerc să câștig”, a declarat Simona Halep, imediat după victoria obținută într-o oră și 19 minute…

*

21 ianuarie 2018

Pentru Halep urmează „episodul” Naomi Osaka, japoneza cu ramificații (mamă japoneză, tatăl este haitian, întreaga familie locuieşte, de ani buni, în Florida – printre altele, sportiva a oferit un moment bizar la Australian Open, cerând să nu primească întrebări decât în limba engleză, deoarece nu ştie japoneza, deși face eforturi să înveţe limba, cu reușite mărunte, fapt care i-a lăsat fără replică pe jurnaliştii din „Țara Soarelui Răsare”)…

Noul adversar al Simonei (niciun turneu câștigat, poziția 72 WTA – deși cel mai bun loc din carieră a fost 40, în octombrie 2016; doar două jucătoare de top, Angelique Kerber şi Venus Williams, au plecat învinse din teren), frângea, sâmbătă 20 ianuarie 2018, speranţele australienilor, învingând-o pe Ashleigh Barty (favorita acestora) – tenismena care a fost desemnată, în 2017, omul din circuit cu cea mai spectaculoasă ascensiune (până pe locul 17 WTA); la actuala ediţie a Grand Slam-ului din Melbourne, Osaka a trecut de Kucova, Vesnina şi Barty, fără a pierde vreun set…

În vârstă de 20 de ani, Osaka se află la prima performanță notorie de Grand Slam (optimile Australian Open). Impresionează printr-un joc în forţă, bazat pe servicii devastatoare (este deja pe locul 8 în topul all-time al jucătoareler care au transformat mingea într-o rachetă, lovind-o cu 201 km la oră/2016, la US Open) – deloc surprinzător, gândindu-mă la înălțimea sa (1,80 m); are un stil de joc foarte ofensiv, nu se simte în largul ei în spatele terenului, vrea să atace mereu, cu tendinţa manifestă de a încheia punctele în cel mai scurt timp, iar loviturile comportă un coeficient ridicat de risc…

Naomi Osaka a opus rezistență demnă de apreciat în fața actualului număr 1 mondial (Halep – Osaka 4-6; 6-2; 6-3/Roland Garros, 2016 și Halep – Osaka 6-4; 2-6; 6-3/Miami, 2017). Ceea  ce pare a fi avantajul Simonei, recunoscută pentru abilitatea de a returna mingi şi de a-şi plimba adversarele dintr-o parte în alta a terenului, se estompează prin realitatea potrivit căreia ea a fost și este accidentată la glezna stângă (îi afectează deplasarea, nu s-a antrenat la parametrii obișnuiți, face tratament); oricâtă putere mentală dezvoltă, după confruntarea epică din turul al III-lea pare imposibil să cheltuie aceeași cantitate de energie pentru a face față încă unui meci pe muchie de cuțit…

Simona Halep poate demonstra că „Prohodul” experienței sale australiene nu trebuie ținut nici măcar în comentarii/că haterii (acele persoane care nu se bucură pentru succesul altora, mai mult, încearcă să găsească doar aspecte negative din viaţă) trebuie să aștepte măcar „Vinerea Paștilor”, că munca, știința jocului, concentrarea, apetitul pentru performanță etc. sunt infinit mai importante decât osanalele sau împroșcarea cu noroi…

 

 

Etichete:
Cinema Ateneu Iași: „Ambasadorul amintirilor”, un film dedicat victimelor Holocaustului
Prim plan duminică, 23 februarie 2025, 07:27

Cinema Ateneu Iași: „Ambasadorul amintirilor”, un film dedicat victimelor Holocaustului

Duminică, de la ora 17,30, la Cinema Ateneu din Iași, va avea loc prezentarea filmului documentar „Ambasadorul amintirilor”, de Magdalena...

Cinema Ateneu Iași: „Ambasadorul amintirilor”, un film dedicat victimelor Holocaustului
 BEC a admis constituirea Alianţei Electorale „România Înainte”
Prim plan duminică, 23 februarie 2025, 07:07

 BEC a admis constituirea Alianţei Electorale „România Înainte”

BEC a decis admiterea înregistrării Protocolului de constituire a Alianţei Electorale ‘România Înainte’, semnat de partidele din...

 BEC a admis constituirea Alianţei Electorale „România Înainte”
Agenţia Fitch menţine România în categoria de rating recomandată investiţiilor
Prim plan duminică, 23 februarie 2025, 06:46

Agenţia Fitch menţine România în categoria de rating recomandată investiţiilor

Agenţia Fitch a anunţat că menţine România în categoria de rating recomandată investiţiilor, însă pe ultima treaptă. Analiştii financiari...

Agenţia Fitch menţine România în categoria de rating recomandată investiţiilor
Regizorul Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu, la Berlinală
Prim plan duminică, 23 februarie 2025, 06:45

Regizorul Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu, la Berlinală

Regizorul Radu Jude a primit în această seară, la Berlinală, Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu pentru producţia „Kontinental...

Regizorul Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu, la Berlinală
Prim plan sâmbătă, 22 februarie 2025, 09:31

(AUDIO/FOTO) La Centrul de Asistență Umanitară și Socială pentru Refugiați „Nicolina” Iași, se marchează trei ani de la începutul războiului din Ucraina

La Centrul de Asistență Umanitară și Socială pentru Refugiați „Nicolina” din Iași, se marchează trei ani, astăzi, de la...

(AUDIO/FOTO) La Centrul de Asistență Umanitară și Socială pentru Refugiați „Nicolina” Iași, se marchează trei ani de la începutul războiului din Ucraina
Prim plan sâmbătă, 22 februarie 2025, 09:13

Anchetă într-un dosar de corupţie ce ar viza contracte din domeniul apărării la Baza NATO de la Mihail Kogălniceanu

Procurorii DNA şi investigatorii din Armata Statelor Unite anchetează mai multe persoane într-un dosar de corupţie ce ar viza contracte din...

Anchetă într-un dosar de corupţie ce ar viza contracte din domeniul apărării la Baza NATO de la Mihail Kogălniceanu
Prim plan sâmbătă, 22 februarie 2025, 08:29

Cutremur în județul Vrancea

Un cutremur slab, cu magnitudinea 3,1, s-a produs sâmbătă dimineaţa, la ora 5:45, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit...

Cutremur în județul Vrancea
Prim plan sâmbătă, 22 februarie 2025, 06:22

Ministerul Energiei a publicat proiectul de OUG privind prelungirea plafonării preţurilor la energie

Ministerul Energiei a publicat, vineri seara, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind prelungirea plafonării preţurilor la energie electrică...

Ministerul Energiei a publicat proiectul de OUG privind prelungirea plafonării preţurilor la energie