Panţâru a semnat contractul cu CSM Politehnica Iaşi
Publicat de liviusuceveanu, 10 ianuarie 2017, 10:40 / actualizat: 10 ianuarie 2017, 16:48
Primul transfer al anului s-a oficializat, tot astăzi, şi la CSM Politehnica Iaşi, care a semnat un angajament pentru cinci ani şi jumătate cu fundaşul stânga Ionuţ Panţâru, de la formaţia din Liga a III-a Ştiinţa Miroslava.
Echipa din Miroslava a primit în schimbul jucătorului care a trecut şi pe la Academia Gh.Hagi 10.000 de euro şi 10 procente dintr-un transfer ulterior, iar Panţâru pleacă joi cu CSM Poli în cantonamentul din Antalya, unde ieşenii întâlnesc gurpări din prima divizie a campionatelor din Kazashtan, Polonia, Bulgaria şi Azerbaidjan, dar şi cu o formaţie din divizia secundă a Rusiei.
Clubul ieşean a oficializat astăzi şi despărţirea amiabilă de atacantul italian Piccioni, după ce săptămâna trecută îşi reziliase înţelegerea cu CSM Poli şi croatul Sarici.
(Liviu Suceveanu/FOTO Site Politehnica Iaşi)