Ascultă Radio România Iași Live

România a câștigat competiția cu Marea Britanie în Fed Cup

România a câștigat competiția cu Marea Britanie în Fed Cup

Publicat de , 23 aprilie 2017, 15:23

Echipa României își păstrează locul în Grupa Mondială II a Fed Cup, după ce a învins formația Marii Britanii în meci de baraj, duminică, la Tenis Club IDU din Mamaia, scor 3-1, prin punctul adus de Irina Begu, care a dispus de Heather Watson cu 6-4, 7-5.

Begu, asistată de pe bancă de colega ei Sorana Cîrstea, s-a impus la capătul unui meci echilibrat, care a durat două ore și două minute.

După ce a ratat primul meci de simplu, sâmbătă fiind înlocuită de Sorana Cîrstea din cauza unor probleme medicale, Irina a început cu break, iar apoi a condus cu 3-1, dar Watson a revenit și a restabilit egalitatea (3-3). Begu a reușit să câștige din nou contra serviciului, iar apoi a reușit să se desprindă la 5-3, după un ghem în care a avut 40-0, iar apoi a salvat două mingi de break. Românca a încheiat setul cu 6-4, după 43 de minute.

Setul secund a fost și mai strâns, Watson fiind la conducere cu serviciul, 1-0, 2-1, 3-2. La 3-3, Begu a făcut break, dar imediat și-a pierdut serviciul, iar apoi Watson a preluat conducerea cu 5-4, după trei mingi de break ratate de jucătoarea noastră. Irina a restabilit egalitatea, 5-5, a reușit să câștige un nou break, iar apoi a obținut victoria cu 7-5.

Irina Begu (26 ani, 33 WTA) o învinsese pe Heather Watson (24 ani, 113 WTA) și în singura sa confruntare anterioară, în 2013, 6-2, 6-4 în primul tur la Indian Wells.

Begu a reușit 3 ași în acest meci, față de 2 ai adversarei, a făcut 6 duble greșeli (3 Watson), a realizat nu mai puțin de 26 de winners (20 britanica), ambele jucătoare făcând multe erori neforțate (38 Irina, 40 Watson).

În meciurile de sâmbătă, Simona Halep a dispus cu 6-4, 6-1 cu Heather Watson, iar Johanna Konta a învins-o pe Sorana Cîrstea cu 6-2, 6-3. Duminică, Halep a întrecut-o pe Johanna Konta cu 6-1, 6-3, iar Begu a câștigat cu 6-4, 7-5 în fața britanicei Heather Watson.

Meciul de dublu, cu semnificație doar pentru palmares, se va desfășura probabil între perechile Monica Niculescu (23 WTA la dublu)/Sorana Cîrstea (1.101 WTA la dublu) și Laura Robson (267 WTA la dublu)/Jocelyn Rae (106 WTA al dublu).

România țintea menținerea în al doilea eșalon valoric al Fed Cup, după ce a fost învinsă de Belgia cu scorul de 3-1, în februarie, la București, în primul tur al Grupei Mondiale II.

Marea Britanie viza promovarea în Grupa Mondială II, după ce a câștigat barajul de promovare din Grupa I valorică a zonei Europa-Africa. Britanicele (Johanna Konta, Heather Watson, Jocelyn Rae/Laura Robson) au câștigat Grupa C, după victorii cu 3-0 în fața Letoniei, Turciei și Portugaliei, pentru ca în barajul de promovare să se impună cu 2-1 în fața Croației.

România și Marea Britanie au jucat de șase ori în Cupa Federației, tricolorele câștigând de cinci ori, cu victoria de la Mamaia. Prima confruntare a avut loc în 1973, la Bad Homburg (RF Germania), iar România s-a impus cu 2-1, în sferturile Grupei Mondiale. În 1999, România câștiga cu 2-0 la Murcia (Spania), în semifinalele Grupei I a zonei Europa-Africa, iar peste doi ani învingea tot la Murcia cu 2-1, în primul tur al Grupei I zonale. În 2004, Marea Britanie câștiga cu 2-1 în Malta, în Grupa a II-a a zonei Europa-Africa. Ultima confruntare a avut loc în 2014, la Budapesta, în Grupa I a zonei Europa-Africa, iar România s-a impus cu 2-1, Simona Halep învingând-o pe Johanna Konta cu 6-1, 6-4, după ce Heather Watson trecuse de Sorana Cîrstea cu 6-7 (7), 6-1, 6-4, pentru ca punctul decisiv să fie adus de Irina Begu și Monica Niculescu, victorie cu un sec 6-0, 6-2 în fața perechii Jocelyn Rae/Heather Watson. (Agerpres/FOTO arhiva radio romania regional)

Etichete:
Vaslui: Un restaurant şi un fast food, închise în urma neregulilor constatate de inspectorii DSVSA
Prim plan miercuri, 2 aprilie 2025, 16:36

Vaslui: Un restaurant şi un fast food, închise în urma neregulilor constatate de inspectorii DSVSA

Un restaurant şi un fast food au fost închise, miercuri, în urma neregulilor constatate cu ocazia unor controale desfăşurate de reprezentanţii...

Vaslui: Un restaurant şi un fast food, închise în urma neregulilor constatate de inspectorii DSVSA
(AUDIO) Peste 20 de percheziții în județul Suceava, la persoane cercetate pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor
Prim plan miercuri, 2 aprilie 2025, 16:24

(AUDIO) Peste 20 de percheziții în județul Suceava, la persoane cercetate pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

Procurorii au efectuat, astăzi, 21 de percheziţii la domiciliile unor persoane din județul Suceava, cercetate pentru nerespectarea regimului...

(AUDIO) Peste 20 de percheziții în județul Suceava, la persoane cercetate pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor
(AUDIO) Iași: Concluziile dezbaterii organizate de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului
Prim plan miercuri, 2 aprilie 2025, 14:37

(AUDIO) Iași: Concluziile dezbaterii organizate de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului

Legislația privind persoanele și copiii cu autism din România necesită completări, conform concluziilor dezbaterii organizate astăzi la Iași,...

(AUDIO) Iași: Concluziile dezbaterii organizate de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului
Neamț: Prezența unui urs în comuna Bicaz Chei, semnalată prin mesaj RO-ALERT
Prim plan miercuri, 2 aprilie 2025, 14:36

Neamț: Prezența unui urs în comuna Bicaz Chei, semnalată prin mesaj RO-ALERT

Miercuri după-amiază, a fost înregistrat în județul Neamț primul mesaj RO-ALERT din acest an prin care a fost semnalată prezența unui urs....

Neamț: Prezența unui urs în comuna Bicaz Chei, semnalată prin mesaj RO-ALERT
Prim plan miercuri, 2 aprilie 2025, 12:49

La Palatul Cotroceni are loc conferinţa „România şi OCDE – Principalul proiect de ţară după NATO, Uniunea Europeană şi Schengen”

La Palatul Cotroceni are loc, de la această oră, conferinţa „România şi OCDE – Principalul proiect de ţară după NATO, Uniunea...

La Palatul Cotroceni are loc conferinţa „România şi OCDE – Principalul proiect de ţară după NATO, Uniunea Europeană şi Schengen”
Prim plan miercuri, 2 aprilie 2025, 12:16

Suceava: 21 de percheziţii într-un dosar privind introducerea ilegală în ţară a unor arme de vânătoare

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava efectuează,...

Suceava: 21 de percheziţii într-un dosar privind introducerea ilegală în ţară a unor arme de vânătoare
Prim plan miercuri, 2 aprilie 2025, 11:53

Ion Iliescu şi alţi inculpaţi au fost trimişi în judecată în dosarul Mineriadei din iunie 1990, pentru infracţiuni contra umanităţii

Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Miron Cozma şi Adrian Sârbu au...

Ion Iliescu şi alţi inculpaţi au fost trimişi în judecată în dosarul Mineriadei din iunie 1990, pentru infracţiuni contra umanităţii
Prim plan miercuri, 2 aprilie 2025, 11:20

SMART-Tex-IS: Investiție majoră în infrastructura de cercetare aplicată la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) va găzdui un nou Centru de Cercetare-Inovare în domeniul Textilelor și Industriei...

SMART-Tex-IS: Investiție majoră în infrastructura de cercetare aplicată la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași