Tenis de câmp, Fed Cup: România – Belgia 1-3… România, eliminată
Publicat de nicolaetomescu, 11 februarie 2017, 16:49 / actualizat: 12 februarie 2017, 17:51
Fed Cup este cea mai importantă competiție sportivă din tenisul de câmp feminin. Competiția a fost lansată în 1963, cu ocazia semicentenarului Federației Internaționale de Tenis. Până în 1995, trofeul era cunoscut sub numele de Cupa Federației. Australia, Cehia și Statele Unite ale Americii sunt singurele țări care au organizat atât Cupa Davis, cât și Fed Cup…
*
România și Belgia au început duelul în turul I din Grupa a II-a Mondială.
În primul meci al confruntării sportive, Monica Niculescu a pierdut cu Kirsten Flipkens, scor 3-6;4-6.
„Am jucat foarte mult în debutul meciului. Cred că primele cinci game-uri au durat aproximativ 30 de minute. Am jucat agresiv și mă bucur că am câștigat. Împotriva Monicăi trebuie să fii răbdătoare, să lungești schimburile de mingi” – a declarat Flipkens, la finalul jocului…
Al doilea meci: Sorana Cîrstea – Yanina Wickmayer 6-7; 7-5; 5-7
„A fost un meci de mare luptă, știam că Sorana va fi puternică întrucât a jucat foarte bine în ultimele săptămâni. Mă așteptam să fie greu de învins astăzi. La început, nu am reușit să realizez ce mi-am propus, dar cu cât meciul dura mai mult, cu atât jocul meu părea că se îmbunătățește. În fiecare set ea a avut șanse importante, dar am reușit să revin, iar în final a fost doar o luptă fizică și mentală. A fost greu să lupt pentru fiecare punct, dar am încercat să fiu cât mai agresivă” (Wickmayer).
Ziua a doua
Ambii căpitani-nejucători, Ilie Năstase, respectiv Dominique Monami, au procedat la schimbări, Irina Begu înlocuind-o pe Monica Niculescu iar Mertens pe Yanina Wickmayer.
Irina Begu – Elise Mertens 6-3; 5-7; 5-7
Dublu: Sorana Cîrstea și Monica Niculescu vs Kirsten Flipkens și Maryna Zanevska 6-2; 6-0