Ascultă Radio România Iași Live

Simona Halep s-a calificat în sferturile turneului de la Miami (WTA)

Publicat de Lucian Bălănuţă, 31 martie 2015, 07:00

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 5.381.235 dolari, luni seara (marţi dimineaţa în România), după ce a dispus cu 6-3, 7-5 de italianca Flavia Pennetta, cap de serie nr. 15.

Halep, numărul trei mondial, a avut o revenire de senzaţie în setul al doilea şi a obţinut victoria după o oră şi 31 de minute de joc.

Debutul primului set a fost echilibrat, dar românca, aflată în premieră în sferturi la Miami Open, s-a desprins de la 2-2 la 5-2, după un prim break reuşit, iar apoi a încheiat setul, cu 6-3, în 40 de minute.

Simona a început slab setul al doilea, şi-a cedat serviciul şi Pennetta (28 WTA) a ajuns la 2-0, după care au urmat patru break-uri consecutive, ajungându-se la 4-2, italianca şi-a făcut serviciul, pentru 5-2, şi se părea că îşi va adjudeca setul fără probleme. Halep s-a mobilizat, a ridicat nivelul, a fost mai concentrată şi a câştigat punct după punct, ghem după ghem (cinci la rând), câştigând şi al doilea set, cu 7-5.

Pennetta (33 ani), care este mai în vârstă cu zece ani decât Simona, câştigase toate cele trei meciuri directe de până acum, prima oară în 2010, în sferturile turneului de la Marbella, cu 6-4, 7-6 (4), apoi în optimi la Bastad a profitat de retragerea româncei, la scorul de 4-6, 7-5, 2-0, şi ultima oară în optimi la US Open, în 2013, cu 6-2, 7-6 (3).

Halep şi-a asigurat un cec de 112.270 dolari şi 215 puncte WTA, iar în sferturi o va întâlni pe americanca Sloane Stephens (45 WTA), victorioasă cu 6-4, 7-6 (5) în faţa elveţiencei Belinda Bencic.

Simona şi Stephens (22 ani) s-au întâlnit până acum de patru ori, scorul fiind egal, 2-2. Halep a ieşit învingătoare în primul meci, jucat în 2012, la Barcelona, în primul tur, cu 6-4, 6-4, americanca s-a impus în următoarele două, ambele în 2013, la Hobart, cu 6-4, 6-0 în optimi, şi la Australian Open, cu 6-1, 6-1, în runda inaugurală. Constănţeanca a învins cu 6-4, 6-3 în ultimul joc, anul trecut, în optimi la Roland Garros.

Halep are o singură înfrângere în acest sezon în circuitul WTA, în sferturi la Australian Open, de atunci legând 14 victorii consecutive, ce i-au adus titlurile de la Dubai şi Indian Wells, iar acum este în cursă pentru al patrulea al anului (primul a fost la Shenzhen).

(Agerpres/ FOTO adevarul.ro)

Etichete:
Cinema Ateneu Iași: „Ambasadorul amintirilor”, un film dedicat victimelor Holocaustului
Prim plan duminică, 23 februarie 2025, 07:27

Cinema Ateneu Iași: „Ambasadorul amintirilor”, un film dedicat victimelor Holocaustului

Duminică, de la ora 17,30, la Cinema Ateneu din Iași, va avea loc prezentarea filmului documentar „Ambasadorul amintirilor”, de Magdalena...

Cinema Ateneu Iași: „Ambasadorul amintirilor”, un film dedicat victimelor Holocaustului
 BEC a admis constituirea Alianţei Electorale „România Înainte”
Prim plan duminică, 23 februarie 2025, 07:07

 BEC a admis constituirea Alianţei Electorale „România Înainte”

BEC a decis admiterea înregistrării Protocolului de constituire a Alianţei Electorale ‘România Înainte’, semnat de partidele din...

 BEC a admis constituirea Alianţei Electorale „România Înainte”
Agenţia Fitch menţine România în categoria de rating recomandată investiţiilor
Prim plan duminică, 23 februarie 2025, 06:46

Agenţia Fitch menţine România în categoria de rating recomandată investiţiilor

Agenţia Fitch a anunţat că menţine România în categoria de rating recomandată investiţiilor, însă pe ultima treaptă. Analiştii financiari...

Agenţia Fitch menţine România în categoria de rating recomandată investiţiilor
Regizorul Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu, la Berlinală
Prim plan duminică, 23 februarie 2025, 06:45

Regizorul Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu, la Berlinală

Regizorul Radu Jude a primit în această seară, la Berlinală, Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu pentru producţia „Kontinental...

Regizorul Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu, la Berlinală
Prim plan sâmbătă, 22 februarie 2025, 09:31

(AUDIO/FOTO) La Centrul de Asistență Umanitară și Socială pentru Refugiați „Nicolina” Iași, se marchează trei ani de la începutul războiului din Ucraina

La Centrul de Asistență Umanitară și Socială pentru Refugiați „Nicolina” din Iași, se marchează trei ani, astăzi, de la...

(AUDIO/FOTO) La Centrul de Asistență Umanitară și Socială pentru Refugiați „Nicolina” Iași, se marchează trei ani de la începutul războiului din Ucraina
Prim plan sâmbătă, 22 februarie 2025, 09:13

Anchetă într-un dosar de corupţie ce ar viza contracte din domeniul apărării la Baza NATO de la Mihail Kogălniceanu

Procurorii DNA şi investigatorii din Armata Statelor Unite anchetează mai multe persoane într-un dosar de corupţie ce ar viza contracte din...

Anchetă într-un dosar de corupţie ce ar viza contracte din domeniul apărării la Baza NATO de la Mihail Kogălniceanu
Prim plan sâmbătă, 22 februarie 2025, 08:29

Cutremur în județul Vrancea

Un cutremur slab, cu magnitudinea 3,1, s-a produs sâmbătă dimineaţa, la ora 5:45, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit...

Cutremur în județul Vrancea
Prim plan sâmbătă, 22 februarie 2025, 06:22

Ministerul Energiei a publicat proiectul de OUG privind prelungirea plafonării preţurilor la energie

Ministerul Energiei a publicat, vineri seara, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind prelungirea plafonării preţurilor la energie electrică...

Ministerul Energiei a publicat proiectul de OUG privind prelungirea plafonării preţurilor la energie