Simona Halep s-a calificat în turul doi la Shenzhen: Primul meci al anului este întotdeauna dificil
Publicat de gabrielarotaru, 5 ianuarie 2015, 19:41
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 1, s-a calificat, astăzi, în turul doi al turneului de la Shenzhen (China), dotat cu premii de 500.000 de dolari.
Halep a învins-o în primul tur, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-3, pe sportiva germană Annika Beck, locul 53 mondial.
„A fost primul meci al anului, ceea ce este întotdeauna dificil. După primul set, am ştiut că trebuie să fiu mai agresivă, să lovesc mingile şi să deschid terenul mai mult şi cred că am făcut-o bine. Am încercat să lupt pentru fiecare punct şi să câştig meciul. Sunt fericită că m-am calificat în turul secund”, a declarat Halep.
Simona Halep şi-a asigurat prin această calificare un premiu de 4.928 de dolari şi 30 de puncte WTA.
În runda următoare, românca o va întâlni pe Natalia Vihliantseva, jucătoare rusă aflată pe locul 584 WTA. (mediafax.ro/ FOTO sporthotnews.ro)