Sorana Cârstea s-a oprit în optimi la Melbourne
Publicat de liviusuceveanu, 22 ianuarie 2017, 11:41 / actualizat: 22 ianuarie 2017, 13:22
Sorana Cîrstea a fost eliminată astăzi, în optimile de finală ale Openului Australiei, fiind învinsă în două seturi, cu 6-2, 6-3, de spaniola Garbine Muguruza, a șaptea favorită a competiției, într-o partidă disputată la Melbourne. Cîrstea (26 ani, locul 78 WTA) va fi recompensată cu un cec în valoare de 220.000 dolari australieni și 240 de puncte WTA, după ce a acces în premieră în această fază la turneul de Mare Șlem de la Antipozi.
Reprezentanta Românei reușise două calificări în turul al III-lea la Melbourne, la edițiile din 2012 și 2013.
Cea mai bună performanță la un turneu de Grand Slam pentru Sorana Cîrstea rămâne însă sfertul de finală din 2009, de la Roland Garros.
Garbine Muguruza, care s-a impus în fața Soranei Cîrstea după 65 de minute de joc, are o misiune dificilă în sferturile de finală, urmând să o întâlnească pe câștigătoarea partidei dintre deținătoarea trofeului, germanca Angelique Kerber, liderul clasamentului mondial, și americanca Coco Vandeweghe, meci care se desfăşoară la această oră.
(Agerpres/FOTO Ziua de Constanţa)