Surpriză în Cupa României: FC Voluntari a cucerit trofeul
Publicat de liviusuceveanu, 28 mai 2017, 07:41
FC Voluntari a câștigat, aseară, în premieră, Cupa României la fotbal, după ce a dispus cu 5-3, după loviturile de departajare de fosta campioană Astra Giurgiu, în finala disputată pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești.
Scorul a fost egal, 1-1, atât după 90 de minute, cât și după prelungiri. Astra a deschis scorul în min. 35, prin Alex.Ioniță II, ilfovenii egalând prin Marinescu (83 lovitură de la 11 m).
FC Voluntari a produs o mare surpriză la această a 79-a ediție a competiției, impunându-se în fața unei favorite, care a dominat prima repriză, dar a considerat mai apoi că meciul este ca și încheiat, fiind surprinsă în final de ilfoveni. Echipa condusă de Claudiu Niculescu a obținut trofeul, după ce portarul Balauru a parat șutul lui Stan la loviturile de departajare, iar Achim a transformat penalty-ul decisiv.
La loviturile de departajare, pentru FC Voluntari au marcat Adi Bălan, Marinescu, Voduț, Ivanovici și Achim, iar pentru Astra au înscris Fabricio, Săpunaru și Takayuki Seto, iar Stan a ratat. Pentru Florin Lovin a fost ultimul meci din carieră, el anunțându-i retragerea din activitate.
Astra rămâne în palmares cu o singură Cupă a României, cucerită în 2014, în timp ce FC Voluntari susține Supercupa României, cu echipa campioană, Viitorul Constanța.
(Agerpres/FOTO ProSport.ro)