Tenis: Irina Begu a câștigat turneul WTA de la Florianopolis
Publicat de , 5 august 2016, 18:35 / actualizat: 6 august 2016, 5:04
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul WTA de la Florianopolis (Brazilia), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, vineri, după ce a învins-o în finală pe unguroaica Timea Babos, în trei seturi, cu 2-6, 6-4, 6-3.
Irina Begu s-a impus în două ore și opt minute de joc și și-a trecut în palmares al treilea său titlu WTA din carieră, după cele câștigate în 2012 la Tașkent și în 2015 la Seul.
Românca a mai jucat, de asemenea, trei finale, în 2011 la Marbella și Budapesta și în 2014 la Moscova. Anul acesta, cea mai bună performanță pentru Irina era o semifinală la Roma.
Begu (25 ani, 31 WTA), a doua favorită, a cedat fără drept de apel primul set, cu 2-6, dar a revenit în al doilea și a condus cu 3-1. Irina a avut o cădere și Babos (23 ani, 44 WTA), cap de serie numărul șase, a întors scorul, preluând conducerea cu 4-3. Begu s-a mobilizat și a revenit, câștigând trei ghemuri la rând și setul cu 6-4. În decisiv, Babos a început mai bine și a condus cu 2-0, dar Begu a recuperat și a restabilit egalitatea, 2-2. Babos a mai condus cu 3-2, Begu a egalat (3-3) și a fost condusă cu 40-0 de unguroaică, dar a revenit spectaculos și a reușit break-ul, pentru 4-3. Irina s-a desprins la 5-3 și a încheiat meciul pe serviciul adversarei (6-3).
Românca a reușit 3 ași, dar a și comis 9 duble greșeli, în timp ce Babos a avut 2 ași și 8 duble greșeli.
Begu câștigase și primul meci direct cu Babos, în 2012 în primul tur la Fes (Maroc), cu 7-6 (3), 6-3.
Pentru succesul de la Florianopolis, Begu a primit un cec de 43.000 de dolari și 280 de puncte WTA, iar Babos a fost recompensată cu 21.400 dolari și 180 de puncte WTA.
Begu a e doua jucătoare română care câștigă titlul la Florianopolis, după Monica Niculescu, în 2014.
Irina Begu va juca în continuare la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, urmând să o înfrunte în primul tur la simplu pe japoneza Nao Hibino (84 WTA), pe care tocmai a învins-o miercuri în sferturi la Florianopolis, cu 6-2, 6-4. La dublu feminin, Begu și Monica Niculescu vor avea adversare foarte puternice, taiwanezele Hao-Ching Chan/Yung-Jan Chan, favoritele numărul trei.
(agerpres/ FOTO prosport.ro)