Tenis: Irina Begu în turul secund, Sorana Cârstea și Monica Niculescu eliminate la Melbourne
Publicat de liviusuceveanu, 14 ianuarie 2019, 08:41 / actualizat: 14 ianuarie 2019, 11:02
Sorana Cârstea și Monica Niculescu au fost eliminate astăzi dimineață, încă din prima fază a Openului Australiei, primul turneu de Mare Șlem al anului.
Sorana a cedat cu 4-6, 1-6, în fața Rebeccăi Peterson (Suedia), iar Monica a fost întrecută cu 6-7, 4-6, de Amanda Anisimova (SUA).
Tot astăzi dimineață, Irina Begu a promovat în turul secund, în dauna Andreei Petkovic (Germania), ultima retrăgându-se de pe teren la scorul de 6-7, 4-3.
Mâine evoluează și celelalte 3 jucătoare din România aflate pe tabloul principal de simplu: Mihaela Buzărnescu (după ora 5, cu Venus Williams, din SUA), Ana Bogdan (ora 7:30, cu Iga Swiatek)și liderul WTA, Simona Halep (după ora 10, cu Kaia Kanepi, din Estonia). Și tot mâine (ora 5:30) debutează și Marius Copil, în compania lui Marcel Granollers (Spania).
(Liviu Suceveanu/FOTO Ziua de Constanța)