Tenis: Româncele au început în forţă 2017
Publicat de liviusuceveanu, 2 ianuarie 2017, 14:22
Simona Halep, a doua favorită a turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii de 626.750 de dolari, joacă în optimi în compania Katerinei Siniakova (Cehia). Ultima jucătoare a dispus astăzi de chinezoaica Shuai Peng, scor 6-3, 7-5.
Halep (24 ani, 4 WTA), victorioasă în fața Jelenei Jankovic (Serbia), cu 6-1, 3-6, 6-3, o înfruntă în premieră pe Siniakova (20 ani, 52 WTA), meciul fiind programat miercuri.
Până atunci, însă, mâine dimineaţă evoluează în optimi celelalte două românce de pe tabloul principal, Monica Niculescu și Sorana Cîrstea.
Niculescu (29 ani, 38 WTA), a şaptea favorită, întâlneşte după ora 5 o altă reprezentantă a Chinei, Qiang Wang (24 ani, 71 WTA), victorioasă cu 6-2, 6-3 în fața rusoaicei Evghenia Rodina.
Sorana Cîrstea (26 ani, 78 WTA) va avea un meci foarte dificil, după ora 8, împotriva principalei favorite, poloneza Agnieszka Radwanska. Aceasta a trecut în primul tur, cu emoții, de chinezoaica Ying Duan, cu 6-2, 6-7, 7-5, asiatica având 5-4 și serviciul în actul decisiv.
Radwanska (27 ani), numărul 3 mondial, conduce cu 5-2 în duelurile cu Sorana, ultimele trei meciuri încheindu-se cu victoria polonezei, în 2012 și 2013 la Indian Wells și în 2014 la Doha.
Tot mâine vor evolua și cele trei românce de pe tabloul de dublu: Simona Halep face pereche cu Niculescu, fiind favorite 4, iar Raluca Olaru va juca alături de Olga Savciuk (Ucraina), favoritele 3. Halep și Niculescu, finaliste anul trecut la Montreal, joacă în primul tur cu rusoaicele Natela Dzalamidze/Veronika Kudermetova, iar Olaru și Savciuk vor înfrunta cuplul chinez Ying-Ying Duan/Qiang Wang.
Simona Halep a cucerit titlul la Shenzhen în 2015 la simplu, iar Niculescu în 2014 (alături de Klara Koukalova) și în 2016 (alături de Vania King) în proba de dublu.
(Agerpres/FOTO Libertatea.ro)