Tenis: Simona Halep, în optimile turneului WTA de la Miami
Publicat de Lucian Bălănuţă, 29 martie 2015, 20:53
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, s-a calificat duminică în optimile de finală ale turneului WTA de la Miami (Florida), cu premii totale de 5.381.235 dolari, după ce a trecut în turul 3 de Camila Giorgi (Italia) în două seturi, 6-4, 7-5.
Halep, ultima româncă rămasă în cursă, nu mai ajunsese până acum în optimile turneului de la Miami. Pentru această performanţă, ea a obţinut 120 de puncte WTA şi 59.185 de dolari.
Într-un prim set foarte echilibrat, Giorgi a început mai bine şi a câştigat primul ghem, apoi a condus cu 2-1. Românca a trecut în avantaj, 3-2, dar italianca nu a cedat uşor şi a condus cu 4-3, profitând de momentele mai slabe ale adversarei. Jucătoarea din Constanţa a câştigat însă următoarele trei ghemuri şi şi-a adjudecat primul set.
În setul secund, românca a câştigat primul ghem, iar următoarele două au revenit italiencei. Sportiva din Constanţa a restabilit egalitatea, apoi a fost din nou mai bună în trei ghemuri consecutive, având un avantaj de 4-2 şi părând aproape de victorie. Giorgi a arătat însă un mental solid şi a egalat situaţia la ghemuri. Halep a avut 5-4 în acest set, dar sportiva din Peninsulă să a mai câştigat un ghem, înainte de a se înclina, meciul încheindu-se 6-4, 7-5 în favoarea jucătoarei din Constanţa.
Meciul a durat o oră şi 29 minute. Camila Giorgi, cap de serie nr. 30, aflată pe locul 37 în ierarhia feminină, a fost la primul meci contra lui Halep. Ambele au 23 de ani.
În turul următor, Halep o va avea ca adversară pe învingătoarea din meciul care o opune pe belarusa Victoria Azarenka italiencei Flavia Pennetta.