Tenis: Simona Halep începe 2018 la Shenzen
Publicat de liviusuceveanu, 12 decembrie 2017, 14:47 / actualizat: 13 decembrie 2017, 14:48
WTA a anunțat unde vor evolua jucătoarele de tenis din Top 30 la începutul anului viitor, liderul mondial Simona Halep urmând să fie prezentă, după cum se știa de mai mult timp, la turneul de la Shenzhen (China).
Ocupanta locului secund mondial, spaniola Garbine Muguruza, va juca în turneul de la Brisbane (Australia), iar ocupanta poziției a treia, daneza Caroline Wozniacki, va concura la Auckland (Noua Zeelandă).
Printre adversarele Simonei la Shenzhen se numără rusoaica Maria Șarapova, pe care Halep a învins-o anul acesta la Beijing, după o serie de 7 înfrângeri consecutive, și letona Jelena Ostapenko, în fața căreia Halep a cedat în finala de la Roland Garros, în luna aprilie, dar apoi și-a luat revanșa la turneul din capitala Chinei. Turneul de la Shenzhen este dotat cu premii de 750.000 de dolari.
Prima săptămână a sezonului începe în ultima zi a anului, cu trei turnee – la Brisbane, Shenzhen și la Auckland (International). Tot atunci se desfășoară Cupa Hopman, turneu pe echipe mixte, în orașul australian Perth.
În a doua săptămână a sezonului au loc două turnee, la Sydney și la Hobart.
A treia și a patra săptămână a anului sunt consacrate primului turneu de Mare Șlem al sezonului, care are loc la Melbourne.
(Agerpres/FOTO Cancan.ro)