Tenis: Simona Halep rămâne pe locul 2 WTA
Publicat de liviusuceveanu, 2 octombrie 2017, 12:11
Simona Halep se află în continuare pe locul al II-lea în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicității astăzi, la 600 de puncte distanță de liderul Garbine Muguruza și la doar 5 lungimi de a treia clasată, Elina Svitolina.
Și Karolina Pliskova (locul 4) este foarte aproape de Halep, între cele două fiind doar 40 de puncte. Letona Jelena Ostapenko a urcat pe locul al VIII-lea, asta fiind și cea mai bună clasare din cariera sa.
În Top 100 se află și alte trei jucătoare din România – Sorana Cârstea, care a urcat două locuri și se află pe 44, Irina Begu, care este pe 57, după ce a coborât trei poziții, și Monica Niculescu, aflată în continuare pe locul 65.
La dublu, Monica Niculescu rămâne pe 20, Raluca Olaru a coborât 7 locuri și este acum pe 39, iar Irina Begu e și ea cu o treaptă mai jos față de săptămâna trecută, pe 47.
În clasamentul pentru Turneul Campioanelor, Simona Halep a coborât pe locul al III-lea, după Garbine Muguruza și Karolina Pliskova.
(Agerpres/FOTO Cancan.ro)