Tenis: Tecău şi Rojer au câştigat grupa la Turneul Campionilor, după victoria în faţa francezilor Herbert/Mahut
Publicat de Andreea Drilea, 21 noiembrie 2015, 05:33 / actualizat: 21 noiembrie 2015, 8:39
Perechea formată din tenismanul român Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer a învins cuplul francez Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut cu 6-4, 7-5, vineri, la Turneul Campionilor de la Londra şi a câştigat Grupa Fleming/McEnroe.
Tecău şi Rojer, favoriţii numărul doi ai competiţiei, s-au impus după o oră şi 23 de minute şi au bifat a treia lor victorie din tot atâtea meciuri.
Perechea româno-olandeză şi-a luat revanşa în faţa cuplului francez, care a câştigat meciul direct anul acesta în sferturi la US Open, cu 7-6 (5), 6-4.
Tecău şi Rojer vor juca, sâmbătă, în semifinale, cu principalii favoriţi, fraţii gemeni americani Bob şi Mike Bryan, clasaţi pe locul secund în Grupa Ashe/Smith. Meciul este programat de la ora 20,00 (ora României). În prima semifinală (14,00), cuplul româno-indian Florin Mergea/Rohan Bopanna, cap de serie numărul opt, va întâlni perechea clasată pe locul secund în Grupa Fleming/McEnroe, Ivan Dodig (Croaţia)/Marcelo Melo (Brazilia).
Prin victoria de vineri, Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer şi-au asigurat un cec de 166.000 de dolari şi 600 de puncte ATP.
În celălalt meci de vineri, din Grupa Ashe/Smith, Dodig şi Melo au trecut de cuplul Marcin Matkowski (Polonia)/Nenad Zimonjic (Serbia) cu 3-6, 7-5, 10-6. În clasamentul final, pe primul loc s-au clasat Tecău şi Rojer, cu trei victorii (6-0 la seturi), urmaţi de Dodig/Melo, două victorii şi o înfrângere (4-4), Herbert/Mahut, o victorie şi două eşecuri (3-5), Matkowski/Zimonjic, trei înfrângeri (2-6).
Tecău, la a patra participare, trece pentru prima oară de gaza grupelor, în timp ce Mergea a reuşit acest lucru la debutul său.
(Agerpres/FOTO Facebook Jean-Julien Rojer)