UNICREDIT IASI OPEN – Avancronica zilei – Jaqueline Cristian joacă miercuri pentru un loc în semifinale la UniCredit Iași Open. Patru capi de serie au rămas în cursa pentru trofeu
Publicat de Andreea Drilea, 24 iulie 2024, 09:19
Jaqueline Cristian joacă miercuri pentru un loc în semifinale la UniCredit Iași Open. Patru capi de serie au rămas în cursa pentru trofeu
Una dintre reprezentantele României la Jocurile Olimpice de la Paris, Jaqueline Cristian, va încerca să pătrundă, miercuri, în careul de ași la UniCredit Iași Open, turneu de categorie WTA 250 prevăzut cu premii totale de 232.244 de euro și 250 de puncte WTA.
Favorită 3 la Iași, Cristian, 26 de ani, locul 66 WTA, o va întâlni în sferturi, nu înainte de ora 17.00, pe rusoaica Elina Avanesyan, 21 de ani, numărul 75 mondial și favorită 5.
Al doilea sfert de finală consecutiv în circuit pentru Jaqueline Cristian, după cel de la Palermo
Ar fi a patra prezență românească în semifinale la cele 3 ediții de până acum, după Ana Bogdan (2022 și 2023) și Irina Begu (2023).
Jaqueline va disputa astăzi al doilea sfert de finală consecutiv la un turneu WTA 250, după cel de la Palermo. Săptămâna trecută, jucătoarea noastră a ratat calificarea în semifinalele turneului italian după ce a fost învinsă de principala favorită, chinezoaica Qinwen Zheng, 6-1, 6-1.
La Iași, Jaqueline a trecut în primul tur de italianca Nuria Brancaccio (6-2, 6-4), iar în optimi a dispus de buna sa prietenă Elena Gabriela Ruse, după un meci maraton ce a durat peste 3 ore, scor 6-4, 6-7 (1), 6-2.
De cealaltă parte, Elyna Avanesian, 21 de ani, numărul 75 mondial și favorită 5, a atins cea mai bună performanță a carierei în luna februarie a acestui an, când s-a situat pe locul 60 în ierarhia mondială.
Ca și Jaqueline, Elina a avut un meci facil în prima rundă, 6-1, 6-2 cu iberica Leyre Romero Gormaz, iar în optimi a avut nevoie de două ore și jumătate pentru a trece de croata Petra Martic, scor 6-2, 5-7, 6-4.
Mirra Andreeva, culoar spre semifinale
Ziua sferturilor va fi deschisă de principala favorită Mirra Andreeva, 17 ani, locul 31 WTA, care va juca de la ora 11.00 cu croata Lea Boskovic, 24 de ani, 182 WTA, jucătoare intrată pe tablou ca lucky loser.
Mirra a câștigat detașat primele două meciuri la Iași, pierzând doar 7 game-uri și este favorită certă în fața croatei, care a fost principală favorită în calificări, dar a cedat în turul secund.
După această partidă vor fi față în față Olga Danilovic (Serbia, 23 de ani, 150 WTA) și favorita 8, Anna Bondar, din Ungaria (27 de ani, 98 WTA).
Duel franțuzesc în sferturi
Dacă marți am avut un duel românesc în optimi, miercuri vom avea pe tablou o confruntare între două jucătoare din Franța, miza fiind calificarea în semifinale.
Chloe Paquet, 30 de ani, locul 115 WTA, o va întâlni pe compatrioata sa Selena Janicijevic, venită din calificări, 21 de ani, numărul 189 mondial, partida fiind a treia de pe ”Central”. Selena are cele mai multe ore petrecute pe teren la Iași, ea câștigând deja patru meciuri, două în calificări și două pe tablou.
Tot miercuri sunt programate la Baza Sportivă Ciric ultimele trei sferturi de finală la dublu, probă în care perechea Anca Todoni / Irina Bara este deja calificată în semifinale.
–
Programul meciurilor de miercuri, 24 iulie:
Terenul Central – Ora de start 11.00
[1] Mirra Andreeva (Rusia) vs [LL] Lea Boskovic (Croația)
Olga Danilovic (Serbia) vs [8] Anna Bondar (Ungaria)
Chloe Paquet (Franța) vs [Q] Selena Janicijevic (Franța)
Nu înainte de 17.00
[5] Elina Avanesyan (Rusia) vs [3] Jaqueline Cristian (România)
Terenul 5 – Ora de start 12.30
Yvonne Cavalle-Reimers (Spania) / Aurora Zantedeschi (Italia) vs [2] Alexandra Panova (Rusia) / Yana Sizikova (Rusia)
După odihnă
[1] Anna Danilina (Kazahstan) / Irina Khromacheva (Rusia) vs Mirra Andreeva (Rusia) / Sofia Lansere (Rusia)
După odihnă
[4] Angelica Moratelli (Italia) / Sabrina Santamaria (SUA) vs Anna Bondar (Ungaria) / Olga Danilovic (Serbia)