(VIDEO) EXPLOZIE controlată pe stadionul Old Trafford din Manchester

Publicat de Lucian Bălănuţă, 15 mai 2016, 18:30 / actualizat: 15 mai 2016, 20:43
Experţi igenişti au efectuat o explozie controlată, pe stadionul echipei de fotbal britanice Manchester United, în cursul acestei seri.
Anterior, clubul a anunţat că meciul de fotbal din Premier League, dintre echipele Manchester United şi Bournemouth, care urma să aibă loc pe stadionul Old Trafford, a fost anulat, după ce a fost descoperit un pachet suspect.
Un pachet suspect a fost găsit în aripa de nord-vest a stadionului, în zona toaletelor.
Ulterior, poliţia din Manchester a confirmat că era vorba de un telefon mobil lipit de ţevile de gaze.
Pachetul descoperit a fost distrus într-o explozie controlată ce a avut loc chiar la stadion. BBC notează că trei maşini de pompieri au venit la faţa locului.
Stadionul Old Trafford a fost evacuat cu 10 minute înainte de startul partidei Manchester United – Bournemouth, din ultima etapă a sezonului din Premier League. Meciul a fost iniţial amânat cu 45 de minute, după care forţele de ordine au decis că riscul disputării partidei e prea mare. 20.000 de fani erau deja pe stadion în momentul în care s-a decis evacuarea.
https://www.youtube.com/watch?v=HSUDf37GAVI
(Reuters/ FOTO mirror.co.uk)