Guvernul a aprobat, astăzi, ordonanţa care stabileşte majorări ale salariilor de bază din învăţământ, cu 1.000 de lei pentru cadrele...
Preşedintele Klaus Iohannis le-a atras atenţia profesorilor care se află în grevă că examenele naţionale nu trebuie puse în dificultate,...
Începând din această lună, compania aeriană AeroItalia a reluat zborurile pe ruta Bacău – Roma Fiumicino, asigurând conectivitate și spre...
Zeci de şefi de stat şi de guvern din Europa şi lideri ai Uniunii Europene s-au reunit în Republica Moldova, în apropiere de graniţa cu...
Primarul Mihai Chirica a inaugurat, joi, de Ziua Copilului, unul dintre cele mai mari spaţii de joacă din oraş şi din ţară destinat şi...
La Iași, în mini-vacanța de Rusalii, apar schimbări în ceea ce privește programul unităților medicale din județ. Astfel, în această...
Liderii de sindicat din educaţie au anunţat că greva generală din sistem ar putea fi reluată de marţi, 6 iunie, întrucât majorările...
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat, joi, că reprogramarea examenelor naţionale sau prelungirea anului şcolar nu vor putea fi evitate,...
În emisiunea de astăzi, relatăm de la Târgul de carte LIBREX 2023, manifestare desfășurată, la Iași, în incinta Palas Mall, în perioada 10...
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina este pregătită pentru aderarea la NATO şi că tot ce lipseşte este acordul unanim al...
Judecătorii Tribunalului Botoşani au declanşat, începând cu 1 iunie, o grevă în semn de protest faţă de prevederile proiectului legislativ...
Sindicatele din Educaţie au respins, joi, oferta Guvernului pentru încetarea protestelor iar greva din sector continuă, au anunţat joi liderii...
Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială, organizează cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului o acţiune...
În rubrica „Aventură în familie” de astăzi, Alexandra Anita-Baciu ne invită la „Aventura Verii”, un eveniment de unde ne putem găsi...
Asociația Surâsul Albastru – ,, Însoțitorul copiilor cu autism” propune, anul acesta, o primă ediție a campaniei ,,Bucurie în fiecare...
Manifestările de Ziua Copilului au început aseară, în Parcul Hancicov din Bacău. Cu participarea structurilor teritoriale ale M.A.I. dar și...
Conform ultimei centralizări a datelor, la Aeroportul Internațional Iași, pe parcursul lunii mai, s-au înregistrat 230.000 de pasageri, ceea ce...
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 01-06-2023 Ora : 10:00 Nr....
1 iunie - Ziua Internațională a Copiilor la Radio Iaşi Soare, veselie și voie bună alături de copii! Adina Șuhan împreună...
Premierul Nicolae Ciucă şi-a programat, joi, noi consultări cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţie, potrivit agendei oficiale a...
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit joi la summitul Comunităţii Politice Europene (CPE), ce are loc în Republica Moldova, transmit...
1 iunie - Ziua Internaţională a Copilului! Spectacole de muzică și teatru, ateliere interactive, dar și un flashmob sunt organizate, astăzi,...
În ediția de astăzi a emisiunii noastre, invitată la dialog avem pe interpreta de muzică populară Cristina Drăgan Diaconescu. Cristina...
Greva generală din Educaţie continuă, propunerea Guvernului privind creşterea salariilor cu 1.000 lei brut lunar pentru personalul didactic şi...
Au fost depuse trei oferte pentru finalizarea studiului de fezabilitate al Autostrăzii Braşov- Bacău. Constructori din România şi Turcia...
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău a anunţat că a fost sezizat, miercuri după-amiază, de existenţa a trei bagaje abandonate pe strada...
O scenă a proiectelor: Teatrul ”George Ciprian” din Buzău. Un festival longeviv care a avut mai multe denumiri și tematici de-a lungul...
Ministrul sănătăţii nu crede că în sistemul medical se va ajunge la grevă generală, în pofida declanşării protestelor şi în acest...
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi Înaltul reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă 97/2005 privind evidenţa, domiciliul,...
Noua ofertă a Guvernului pentru profesori va fi prezentată membrilor de sindicat în regim de urgenţă, în aşa fel fel încât aceştia să se...
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au pronunțat, astăzi, prin sentință definitivă, în cazul procurorului Emilian...
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a cerut preşedintelui Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP)...
Cea de-a 14-a ediție a unicului festival dedicat filmului românesc aduce o noutate în ceea ce privește invitatul special - prima apariție...
Guvernul va adopta joi, prin ordonanţă de urgenţă, creşterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1.000 lei brut lunar pentru personalul...
Sindicaliştii din sănătate vor declanşa din data de 7 iunie o grevă japoneză în instituţiile publice de sănătate şi asistenţă socială,...
Şapte persoane au fost reţinute pentru 24 ore în urma celor 19 percheziţii efectuate, marţi, de procurorii Direcţiei de Investigare a...
Piaţa Unirii din municipiul Focşani va găzdui, joi, un flashmob pentru promovarea educaţiei fizice şi sportului, intenţia organizatorilor fiind...
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,5 pe Richter s-a produs miercuri după-amiaza, la ora locală 13:10, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea,...
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) lansează un nou proiect de regenerare urbană, prin care vrea să transforme...
MIERCURI 07 iunie 2023 - CONCERT CAMERAL Cvartetul "Ad Libitum" al Filarmonicii "Moldova" din Iași, REMUS AZOIȚEI - vioară ȘERBAN...
Greva generală și protestele continuă astazi și la Vaslui. Liderul de sindicat Sorin Tiplea a spus că decizia a fost luată după...
Greva din educaţie continuă şi astăzi, după ce sindicatele s-au declarat nemulţumite atât de negocierile cu guvernul, cât şi de discuţiile...
Zeci de poliţişti de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Galaţi au refuzat să mai înceapă munca în această dimineaţă, în semn de...
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul: 31-05-2023 Ora : 10:00 Nr....
Zeci de poliţişti de la penitenciarul de maximă siguranţă din Galaţi au refuzat să mai înceapă munca în această dimineaţă, în semn de...
Joi, pe 1 iunie, de Ziua Copiilor, de la ora 15, Muzeul Arta Lemnului împlinește 87 de ani! Vă invităm cu bucurie să sărbătorim...
Și vocea elevilor trebuie să fie auzită. Miruna Croitoru, președintele Consiliului Național al Elevilor și-a făcut timp de noi și ne-a...