23 august- 71 de ani de când România a întors armele împotriva Germaniei naziste
Publicat de , 23 august 2015, 08:00
Ziua de 23 august a intrat în istorie ca data la care România a întors armele şi s-a alăturat Aliaţilor în lupta împotriva Germaniei naziste.
Regele Mihai şi-a dat acordul pentru înlăturarea prin forţă a mareşalului Antonescu dacă va refuza semnarea armistiţiului cu Naţiunile Unite, aceasta, în condiţiile în care armata sovietică era deja în Moldova de nord încă din luna martie. În urma refuzului mareşalului, Regele Mihai l-a destituit şi l-a arestat, iar România a trecut de partea Aliaţilor.
Din 1948 şi până în 1990, 23 august a fost sărbătorită ca Ziua Naţională a României. (Rador/ FOTO de.academic.ru)