Ascultă Radio România Iași Live

(UPDATE/ AUDIO) Revendicările minerilor de la Crucea au fost în mare parte rezolvate. Ei vor reveni la lucru începând de luni

Publicat de gabrielarotaru, 30 ianuarie 2015, 20:15

UPDATE, ora 17:25 Minerii de exploatarea de uraniu de la Crucea, care s-au aflat cinci zile în grevă, au încetat protestul şi vor reveni luni la lucru, după ce au ajuns la un acord cu reprezentanţii Ministerului Energiei care au venit la mină, astăzi, pentru negocieri.

Ministrul  Energiei Andrei Gerea a declarat pentru Radio Iași:

După mai multe ore de negocieri, la care au participat ministrul Energiei, Andrei Gerea, prefectul Florin Sinescu şi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, minerii au acceptat să înceteze protestul şi vor aştepta ca revendicările puse pe hârtie la negocieri să se materializeze.

În situaţia în care cele două părţi nu ar fi ajuns la un consens, protestatarii intenţionau să se blocheze în subteran şi să intre în greva foamei.

Minerii au revendicări privind salarizarea, biletele de tratament, schimbarea bazei de calcul a pensiilor, în condiţiile în care speranţa de viaţă a unui miner din acest sector este de aproximativ 50 de ani şi au dorit să încheie cu un reprezentant al Guvernului un protocol cu termenele clare de soluţionare a doleanţelor lor.

 

Ministrul Energiei, Andrei Gerea, discută astăzi cu autorităţile locale revendicările minerilor de la Crucea, judeţul Suceava, care protestează de 5 zile, solicitând salarii şi pensii mai mari, precum şi condiţii mai bune de muncă.

Ieri, reprezentanţii minerilor au discutat cu preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, cu prefectul Florin Sinescu dar şi cu reprezentanţii Companiei Naţionale a Uraniului.

Potrivit lui Cătălin Nechifor, Consiliul Judeţean Suceava susţine revendicările minerilor.(radioiasi/ FOTO ziaruldepenet.ro)

Etichete:
Exercițiu de alarmare publică ”Miercurea Alarmelor!”
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 11:24

Exercițiu de alarmare publică ”Miercurea Alarmelor!”

Exercițiu de alarmare publică ”Miercurea Alarmelor!”  Păstrați-vă calmul! Nu este decât un exercițiu de alarmare publică! Mâine, 26...

Exercițiu de alarmare publică ”Miercurea Alarmelor!”
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va desfășura mai multe acțiuni preventive în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 11:20

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va desfășura mai multe acțiuni preventive în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”

Sub sloganul „Împreună, mai pregătiți”, în perioada 26 februarie – 04 martie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae...

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va desfășura mai multe acțiuni preventive în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”
Viitorii experți în cybersecurity își dau întâlnire la UNbreakable Iași
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 10:31

Viitorii experți în cybersecurity își dau întâlnire la UNbreakable Iași

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași devine și în acest an epicentrul securității cibernetice. UNbreakable Iași aduce în...

Viitorii experți în cybersecurity își dau întâlnire la UNbreakable Iași
EXCLUSIV: Ministrul Educației, Daniel David nu mai participă la dezbaterea de la Iași despre planurile cadru
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 09:25

EXCLUSIV: Ministrul Educației, Daniel David nu mai participă la dezbaterea de la Iași despre planurile cadru

O nouă dezbatere publică dedicată planurilor cadru pentru liceu are loc astăzi, la Iași. Evenimentul se va desfășura, de la ora 16, în Aula...

EXCLUSIV: Ministrul Educației, Daniel David nu mai participă la dezbaterea de la Iași despre planurile cadru
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 07:55

Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău

Trei cutremure cu magnitudinea cuprinsă între 2,8 şi 3,2 s-au produs marţi dimineaţa în judeţele Vrancea şi Buzău, zona seismică Vrancea,...

Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 07:06

Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan

Partidele parlamentare sunt chemate mâine la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan, pentru a pregăti poziţia ţării noastre la...

Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 06:26

CJ Vrancea: Fonduri de aproape 44 de milioane de lei, alocate primăriilor, în special pentru proiecte de dezvoltare

Consiliul Judeţean (CJ) Vrancea a alocat, luni, în cadrul unei şedinţe extraordinare, aproape 44 de milioane de lei primăriilor din judeţ,...

CJ Vrancea: Fonduri de aproape 44 de milioane de lei, alocate primăriilor, în special pentru proiecte de dezvoltare
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 06:22

Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ

Proiectul de lege care ar fi permis folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ, aseară, din partea Comisiei pentru sănătate...

Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ