Ascultă Radio România Iași Live

Accident feroviar în Austria. Un mort şi nouă răniţi, după ciocnirea a două trenuri de călători

Publicat de Gabriela Rotaru, 6 mai 2015, 15:10

O persoană a murit şi alte nouă au fost rănite grav, dimineaţă, în urma coliziunii frontale dintre două trenuri regionale de pasageri, în sudul Austriei, informează agenţiile de presă APA, EFE şi AFP.

Conductorul unuia dintre cele două trenuri, pe care pompierii sosiţi la faţa locului au încercat ore în şir să-l descarcereze, a decedat din cauza rănilor, a anunţat directorul companiei feroviare regionale Steiermärkischen Landesbahnen, Helmut Wittmann.

De asemenea, un pasager de 60 de ani a fost transportat de urgenţă la spital cu elicopterul, starea sa fiind considerată ‘critică’.

Accidentul a avut loc la orele locale 10.20 (8.20 GMT) în apropiere de localitatea Waldstein-in-Übelbach, lângă Graz, capitala landului Stiria.

Potrivit ediţiei online a ziarului local Kleine Zeitung, unul dintre mecanicii auto ar fi ignorat un semnal de oprire la apropierea de o gară.

De asemenea, potrivit unui purtător de cuvânt al pompierilor, trenurile circulau ‘cu viteză medie’, iar conductorii lor au avut timp să frâneze înainte de coliziune.

Imaginile difuzate de mass-media austriece arată cabinele în care se aflau conductorii încastrate una în alta.

Numărul total al pasagerilor aflaţi în cele două trenuri nu a fost deocamdată comunicat. (agerpres/ FOTO romaniatv.net)

Etichete:
Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 11:21

Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă

Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă 26 aprilie la ora 10:00 a.m. (8:00 GMT), la Bazilica Sfântul Petru, a anunţat Vaticanul într-un...

Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă
Rusia a lovit zone rezidenţiale din Odesa
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 10:32

Rusia a lovit zone rezidenţiale din Odesa

Rusia a lansat în cursul nopţii un nou atac asupra Ucrainei, care afirmă că a doborât sau bruiat majoritatea dronelor. Una dintre ţinte a fost...

Rusia a lovit zone rezidenţiale din Odesa
Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:28

Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)

Consiliul de Securitate al ONU a constatat că amploarea violenţelor provocate de bandele înarmate din Haiti a ajuns aproape de „punctul...

Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)
La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:22

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc. După această perioadă, în care oamenii îi vor aduce un ultim...

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:04

Prima congregaţie a cardinalilor pentru a organiza succesiunea Papei Francisc va avea loc astăzi

Vaticanul a început să aprobe primele numiri pentru a organiza succesiunea Papei Francisc, care a murit luni. Prima congregaţie a cardinalilor...

Prima congregaţie a cardinalilor pentru a organiza succesiunea Papei Francisc va avea loc astăzi
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:45

Testamentul Papei Francisc a fost făcut public

Luni 21 aprilie la ora 20:00 (18:00 GMT), după sigilarea apartamentului papal şi transferarea corpului său în capela reşedinţei sale, Casa...

Testamentul Papei Francisc a fost făcut public
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:28

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici plâng moartea Papei Francisc

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici din lumea întreagă plâng moartea Papei Francisc, liderul spiritual al Bisericii Romano-Catolice în ultimii...

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici plâng moartea Papei Francisc
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:08

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)

Papa Francisc a murit luni, la vârsta de 88 de ani, în urma unui accident vascular cerebral care a dus la comă şi insuficienţă cardiovasculară...

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)