Al doilea grup de români, blocați pe Aeroportul Atatürk din Istanbul, a revenit în țară
Publicat de isoreanu, 17 iulie 2016, 13:29
Ministerul de Externe anunţă că zborul umanitar operat de Tarom cu care a revenit în ţară al doilea grup de cetăţeni români, de 108 persoane, blocaţi pe Aeroportul Atatürk din Istanbul, a aterizat diminieaţă pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă. Acest zbor umanitar, ale cărui costuri au fost suportate din fondul Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă şi Criză, a repatriat cetăţenii români care nu au putut călători cu alte companii.
Ministerul de Externe precizează că, de la debutul situaţiei din Turcia, au fost înregistrate aproximativ 2.300 de apeluri telefonice. Toate misiunile diplomatice şi oficiile consulare din zonă, coordonate de Celula de Criză, au fost implicate în acordarea asistenţei şi protecţiei consulare necesare. (rador/ FOTO jurnalul.ro)