Alegerile locale ar putea avea loc la 5 iunie.
Publicat de , 20 ianuarie 2016, 19:55
Autoritatea Electorală Permanentă a lansat în dezbatere publică şase proiecte de Hotărâre de guvern privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.
Unul dintre acestea vizează stabilirea date de 5 iunie pentru organizarea alegerilor locale.
Potrivit documentelor Autorităţii, campania electorală pentru aceste alegeri va începe pe 7 mai şi se va încheia pe 4 iunie la ora 7.00, urmând ca votul să se desfăşoare pe 5 iunie între orele 7.00 şi 21.00.
Depunerea candidaturilor la alegerile locale va avea loc până cel tâziu pe 26 aprilie.
Proiectele de acte normative pot fi consultate pe pagina de internet a Autorităţii Electorale la secţiunea legislaţie iar observaţiile şi propunerile pot fi transmise la adresa de mail a Institutiei.
(Rador/FOTO arhiva gandul.info)