Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”organizează evenimente în parcuri
Publicat de ralucadiaconiuc, 23 septembrie 2016, 13:23
Biblioteca Județeană Gh. Asachi Iași în colaborare cu Asociația Studenților Chimiști Ieșeni (ASCIS) vă invită la „Biblioteci în parcuri”. Astfel, în următoarele trei weekenduri: 23-25 septembrie, 30 septembrie-3 octombrie și 7-9 octombrie, la Iași, în intervalul orar 16.00 – 21.00, în Grădina de la Casa Pogor Iași se vor desfășura trei festivaluri: prima ediția a YouthFest, ediția a V-a a GFest și Zilele bobocilor ieșeni.
Cele trei proiecte vizează promovarea în rândul tinerilor ieșeni a multiplelor modalități de petrecere a timpului liber într-un mediu organizat, dar și a educației non-formale ca alternativă. Publicul poate participa la o varietate de activități recreative și educative: workshop-uri, expoziții, piese de teatru, prezentări literare, dezbateri literare, jocuri și concursuri – într-un cuvânt relaxare. De asemenea, în zona special amenajată, ONG-urile și instituțiile publice de cultură își pot prezenta oferta culturală.
Biblioteca Județeană Gh. Asachi Iași este unul dintre parteneri și vă așteaptă la toate cele trei evenimente cu informații despre bibliotecă și cum puteți deveni voluntar al bibliotecii; informații despre programele și proiectele culturale ale bibliotecii. De asemenea, puteți citi sau împrumuta cărți de la standul mobil sau vă puteți actualiza titlurile din biblioteca personală făcând schimb la punctul de book-crossing amenajat.
La toate cele trei evenimente, permisele de acces la serviciile bibliotecii vor fi eliberate GRATUIT!
(Comunicat de presă Biblioteca Județeană Gh. Asachi Iași)