Botoşani: Debitul de apă evacuat din acumularea Stânca-Costeşti ar putea fi redus, din cauza precipitaţiilor scăzute
Publicat de , 22 mai 2015, 15:55
Administraţia Barajului Stânca- Costeşti de pe râul Prut ar putea adopta măsuri restrictive în ceea ce priveşte debitul de apă evacuat din acumulare, ca urmare a condiţiilor meteo.
Directorul acumulării, Mircea Vucovici, a declarat, pentru AGERPRES, că pe fondul lipsei precipitaţiilor, cantitatea de apă deversată în aval ar putea scădea, de luni, cu scopul de a proteja populaţia piscicolă în perioada de înmulţire a peştilor, dar şi de a constitui o rezervă de apă necesară asigurării nevoilor populaţiei din aval.
Potrivit acestuia, în lacul de acumulare Stânca- Costeşti erau, vineri la prânz, 499 milioane metri cubi de apă, ceea ce înseamnă un coeficient de umplere de 68% din capacitatea acumulării.
Debitul Prutului în amonte de barajul Stânca- Costeşti era, vineri, de 57,3 mc/s, iar în aval de 70 mc/s.
‘Noi trebuie să ne păzim de două fenomene: inundaţii şi secetă. Acum, debitul evacuat este de 70 mc/s. Dacă situaţia nu se îndreaptă, luni vom lua decizia de a micşora şi acest debit’, a mai precizat Mircea Vucovici. (Agerpres/ FOTO baraje.ro)