Cinci români răniţi într-un accident rutier în Bulgaria
Publicat de , 1 septembrie 2016, 14:15
Un grav accident rutier a avut loc, astăzi, pe drumul Ruse-Biala din Bulgaria.
Cinci cetăţeni români, dintre care trei copii, au fost internaţi în spital după impactul frontal dintre un autoturism şi un camion. O femeie aflată pe scaunul din dreapta al maşinii este în stare gravă.
Şoferul autoturismului Skoda Octavia a pierdut controlul asupra volanului şi a intrat pe contrasens, unde s-a izbit frontal de un camion.
Conform unor informaţii neoficiale, se pare că românul a adormit la volan şi, din cauza vitezei excesive, nu a mai putut evita impactul. (rador/FOTO: radioiasi)