Ascultă Radio România Iași Live

Comisia de Etică a Universității București va examina suspiciunea de plagiat în cazul tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea

Publicat de andreeadaraban, 2 iulie 2015, 18:40

Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti va examina, în urma unor dovezi apărute în media, suspiciunea de plagiat în cazul tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea, premier interimar şi ministru al Afacerilor Interne, a anunţat, astăzi, prof. dr. Marian Popescu, preşedintele acestei comisii, prin intermediul unui comunicat transmis AGERPRES.

”Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti a decis, în urma unor dovezi apărute în media, să examineze suspiciunea de plagiat în cazul tezei de doctorat a domnului Gabriel Oprea, examinare cerută, dar neprobată, de către autorul sesizării privind acest caz şi adresată Comisiei. Comisia procedează astfel conform regulamentului său care cere examinarea unei suspiciuni de plagiat numai atunci când sunt aduse dovezi în acest sens fie de către autorul unei sesizări, fie de către reprezentanţi ai media”, precizează sursa citată.

Premierul interimar Gabriel Oprea, viceprim-ministru pentru securitate naţională, a precizat, că a cerut şi a primit din partea Ministerului Educaţiei, conform legii, atestarea faptului că atât titlul de doctor, cât şi cel de conducător de doctorat au fost obţinute cu respectarea tuturor normelor legale şi a exigenţelor academice în vigoare la momentul respectiv.

”În legătură cu încercările mai vechi şi mai noi de a pune sub semnul întrebării probitatea mea morală, corectitudinea declaraţiilor de avere şi legalitatea parcursului meu academic, inclusiv cu privire la sesizarea de plagiat depusă la Universitatea Bucureşti privind teza de doctorat, ţin să precizez următoarele: Sunt un om corect, am respectat şi respect legile ţării. În privinţa parcursului meu academic, am cerut şi am primit din partea Ministerului Educaţiei, conform legii, atestarea faptului că atât titlul de doctor, cât şi cel de conducător de doctorat au fost obţinute cu respectarea tuturor normelor legale şi a exigenţelor academice în vigoare la momentul respectiv”, afirma Oprea. (Agerpres/ FOTO dc.news.ro)

Etichete:
Poşta Română: Pensiile şi prestaţiile sociale aferente lunii mai vor fi distribuite începând cu data de 2 mai
Naţional miercuri, 23 aprilie 2025, 06:18

Poşta Română: Pensiile şi prestaţiile sociale aferente lunii mai vor fi distribuite începând cu data de 2 mai

Pensiile şi prestaţiile sociale aferente lunii mai 2025 vor fi distribuite începând cu data de 2 mai, a anunţat marţi Compania Naţională...

Poşta Română: Pensiile şi prestaţiile sociale aferente lunii mai vor fi distribuite începând cu data de 2 mai
Peste 1 milion de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Gheorghe
Naţional miercuri, 23 aprilie 2025, 06:10

Peste 1 milion de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Gheorghe

Peste 1 milion de români îşi sărbătoresc miercuri onomastica de Sfântul Mucenic Gheorghe. Potrivit Direcţiei Generale de Evidenţa...

Peste 1 milion de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Gheorghe
MF: România se va încadra în ţinta de deficit asumată prin Planul Bugetar – Structural Naţional pe Termen Mediu
Naţional miercuri, 23 aprilie 2025, 06:00

MF: România se va încadra în ţinta de deficit asumată prin Planul Bugetar – Structural Naţional pe Termen Mediu

România îşi reafirmă angajamentul de a se încadra în deficitul de 7% din PIB în 2025 şi, totodată, va continua această traiectorie şi în...

MF: România se va încadra în ţinta de deficit asumată prin Planul Bugetar – Structural Naţional pe Termen Mediu
DNSC atenţionează asupra unui scenariu de fraudă în care sunt folosite numele Poliţiei Române şi BNR
Naţional miercuri, 23 aprilie 2025, 05:21

DNSC atenţionează asupra unui scenariu de fraudă în care sunt folosite numele Poliţiei Române şi BNR

Directoratul Naţional pentru Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui tip de fraudă în creştere, în care sunt folosite apeluri...

DNSC atenţionează asupra unui scenariu de fraudă în care sunt folosite numele Poliţiei Române şi BNR
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 11:30

Ecotichetul se majorează de la 5.100 la 7.500 euro

În bugetele programelor derulate prin Administrația Fondului pentru Mediu, este prevăzută majorarea valorii ecotichetului pentru cumpărarea unei...

Ecotichetul se majorează de la 5.100 la 7.500 euro
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:37

Culturile, grav afectate de valul de frig de la începutul lunii aprilie

România se confruntă cu pagube însemnate în sectorul horticol, întrucât culturile au fost grav afectate de valul de frig de la începutul lunii...

Culturile, grav afectate de valul de frig de la începutul lunii aprilie
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:30

Proiectul privind dezvoltatorii imobiliari și pensiile magistraților, în dezbaterea deputaților

Camera Deputaţilor va dezbate şi vota, săptămâna aceasta, ca for decizional, proiectul de lege care oferă protecţie financiară pentru...

Proiectul privind dezvoltatorii imobiliari și pensiile magistraților, în dezbaterea deputaților
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:28

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online

Parolele lungi nu garantează siguranţa online, avertizează Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică. Instituţia spune că în loc să...

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online