Ascultă Radio România Iași Live

(UPDATE) Fumul degajat de incendiul de la Cernobâl nu ajunge în România

Publicat de , 29 aprilie 2015, 20:00


UPDATE, ora 20:00- Fumul degajat de incendiul de la Cernobîl nu va ajunge în România, în următoarele 72 de ore, focul fiind localizat şi stins de autorităţile ucrainiene, a anunţat ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, după întrunirea Comitetului ministerial de urgenţă.

Ea a mai precizat că Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului monitorizează nivelul de radioactivitate al factorilor de mediu, subliniind că, până acum, aceste valori sunt de aproximativ cinci ori mai mici decât limitele admise.

În nordul Ucrainei a izbucnit marţi un incendiu de pădure, riscând să se extindă spre centrala nucleară Cernobîl, dezafectată şi izolată în urma accidentului industrial din anul 1986.

Acesta este cel mai mare incediu care s-a produs în această regiune din 1992.

 

Un Comitet ministerial pentru situaţii de urgenţă a fost convocat, astăzi, la Ministerul Mediului, pentru a discuta pe tema incendiului de vegetaţie declanşat marţi lângă Cernobâl şi măsurile ce se impun, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanţi ai instituţiei.

Pompierii ucraineni au reuşit să localizeze marţi seara incendiul de vegetaţie izbucnit în apropierea centralei Cernobâl – scena unei catastrofe nucleare civile de proporţii în 1986 -, la numai 5 kilometri de gropile cu deşeuri radioactive, aşa-numitele ‘cimitire’ radioactive, după ce vântul s-a oprit, a declarat ministrul de interne al Ucrainei, Arsen Avakov, citat de Unian şi Zerkalo nedeli.

Serviciul ucrainean pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat, miercuri dimineaţă, că incendiul a fost localizat şi oprit, dar continuă acţiunile de stingere a focarelor propriu-zise.

Potrivit ministrului de interne al Ucrainei, Arsen Avakov, există suspiciuni că incendiul, care s-a produs la numai două zile după împlinirea a 29 de ani de la avaria de la Cernobîl, ar fi fost provocat premeditat. În acest sens, el a spus că au existat focare în diferite locuri, ceea ce a dus la extinderea flăcărilor în aşa-numita zonă de excludere din jurul centralei Cernobîl.

Unităţi ale Ministerului de Interne şi ale Gărzii Naţionale patrulează intens zona, a indicat Arsen Avakov.

Serviciului ucrainean pentru Situaţii de Urgenţă a precizat că incendiul a izbucnit marţi, la începutul după-amiezii, propagându-se pe mai multe sute de hectare.

Incendiile nu sunt o noutate în zona de excludere din jurul centralei Cernobâl. După cum a declarat reprezentantul Centrului Ecologist Naţional al Ucrainei, Tatiana Verbiţkaia, dacă în zona de excludere se declanşează un incendiu forestier, el este foarte greu de oprit.

Filiala Greenpeace din Rusia a semnalat marţi seara că rafalele de vânt deplasează fumul spre Belarus, potrivit RIA Novosti.

Întreprinderea de stat ‘Cernobâlskaia puşcia’, unde a izbucnit incendiul, a fost creată în 1992 pentru stabilizarea situaţiei legată de radioactivitate din jurul centralei. (Agerpres/ FOTO economica.net)

Etichete:
Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău
Naţional marți, 25 februarie 2025, 07:55

Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău

Trei cutremure cu magnitudinea cuprinsă între 2,8 şi 3,2 s-au produs marţi dimineaţa în judeţele Vrancea şi Buzău, zona seismică Vrancea,...

Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău
Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan
Naţional marți, 25 februarie 2025, 07:06

Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan

Partidele parlamentare sunt chemate mâine la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan, pentru a pregăti poziţia ţării noastre la...

Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan
Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ
Naţional marți, 25 februarie 2025, 06:22

Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ

Proiectul de lege care ar fi permis folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ, aseară, din partea Comisiei pentru sănătate...

Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ
Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală
Naţional marți, 25 februarie 2025, 06:12

Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală

Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală în care medicii vor trata şi preveni consumul de droguri....

Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală
Naţional luni, 24 februarie 2025, 19:41

Partidele parlamentare sunt chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan

Partidele parlamentare sunt chemate miercuri la consultări cu preşedintele interimar, Ilie Bolojan, pentru a pregăti poziţia ţării noastre la...

Partidele parlamentare sunt chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan
Naţional luni, 24 februarie 2025, 10:46

METEO: Prognoză specială pentru regiunea Moldovei

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 24-02-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 24 februarie,...

METEO: Prognoză specială pentru regiunea Moldovei
Naţional luni, 24 februarie 2025, 10:26

Numărul de victime racolate prin metoda „loverboy”, în creştere

Iubirea nu înseamnă control. Iubirea nu înseamnă violenţă. Iubirea nu înseamnă exploatare – este mesajul publicat de Agenţia...

Numărul de victime racolate prin metoda „loverboy”, în creştere
Naţional luni, 24 februarie 2025, 08:31

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online. De data aceasta, infractorii se folosesc de mesaje trimise pe WhatsApp, pe telefonul...

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online