Ascultă Radio România Iași Live

Crearea Zonei de Liber Schimb dintre UE și Ucraina a fost amînată

Publicat de isoreanu, 29 septembrie 2014, 18:44

Consiliul Uniunii Europene a decis amânarea implementării acordului privind crearea Zonei de liber schimb cu Ucraina, care face parte din Acordul de asociere dintre Ucraina şi UE, până la sfârşitul lui 2015.

Potrivit informaţiilor, Consiliul UE a luat decizia de amânare a implementării Acordului de asociere cu Ucraina fără a supune dezbaterilor acest subiect.

Anterior, la data de 26 septembrie, reprezentantul oficial al Comisiei Europene, Pia Hansen, a precizat în cadrul briefingului de la Bruxelles că „în cadrul negocierilor în format trilateral din data de 12 septembrie, cu participarea UE, Rusiei şi Ucrainei, a fost luată decizia de amânare a implementării părţii Acordului de asociere care se referă la Zona de liber schimb”.

Amintim că Rusia a avertizat că, în cazul implementării Acordului de asociere dintre Ucraina şi UE, va limita accesul mărfurilor ucrainene pe piaţa rusă. (agerpres/ FOTO balkanpress.ro)

Etichete:
Santorini – Sute de oameni au părăsit insula la primele ore ale dimineţii din cauza activităţii seismice din zonă
Internaţional marți, 4 februarie 2025, 10:57

Santorini – Sute de oameni au părăsit insula la primele ore ale dimineţii din cauza activităţii seismice din zonă

Sute de oameni s-au prezentat la port în Santorini la primele ore ale dimineţii de marţi pentru a se îmbarca pe un feribot şi a ajunge în...

Santorini – Sute de oameni au părăsit insula la primele ore ale dimineţii din cauza activităţii seismice din zonă
Republica Moldova a denunţat intrarea unei drone în spaţiul său aerian
Internaţional marți, 4 februarie 2025, 09:25

Republica Moldova a denunţat intrarea unei drone în spaţiul său aerian

Republica Moldova a denunţat aseară intrarea unei drone în spaţiul său aerian şi afirmă că discută cu aliaţii despre modalităţi de...

Republica Moldova a denunţat intrarea unei drone în spaţiul său aerian
Statele Unite suspendă impunerea de taxe vamale Canadei pentru 30 de zile
Internaţional marți, 4 februarie 2025, 06:30

Statele Unite suspendă impunerea de taxe vamale Canadei pentru 30 de zile

Statele Unite au suspendat luni impunerea de taxe vamale Canadei pentru 30 de zile, a anunţat premierul canadian Justin Trudeau după o convorbire...

Statele Unite suspendă impunerea de taxe vamale Canadei pentru 30 de zile
Canada va impune de marţi taxe vamale Statelor Unite ca măsură de retorsiune
Internaţional duminică, 2 februarie 2025, 05:56

Canada va impune de marţi taxe vamale Statelor Unite ca măsură de retorsiune

Canada va impune taxe vamale asupra produselor americane ca represalii la cele anunţate anterior de preşedintele american, a declarat sâmbătă...

Canada va impune de marţi taxe vamale Statelor Unite ca măsură de retorsiune
Internaţional duminică, 2 februarie 2025, 05:22

Franţa: Guvernul îşi asumă din nou riscul unei moţiuni de cenzură în privinţa bugetului

Premierul francez, François Bayrou, şi-a anunţat sâmbătă decizia de a folosi articolul 49.3 din Constituţie pentru ca Adunarea Naţională să...

Franţa: Guvernul îşi asumă din nou riscul unei moţiuni de cenzură în privinţa bugetului
Internaţional sâmbătă, 1 februarie 2025, 14:45

SUA: Un avion de transport medical cu şase persoane la bord s-a prăbuşit în Philadelphia

UPDATE – Numărul persoanelor confirmate decedate în accidentul aviatic de vineri din Philadelphia a crescut la şapte. Ultima persoană...

SUA: Un avion de transport medical cu şase persoane la bord s-a prăbuşit în Philadelphia
Internaţional sâmbătă, 1 februarie 2025, 12:13

Furtul artefactelor româneşti: Cei trei suspecţi rămân în arest preventiv încă două săptămâni

Cei trei suspecţi care au fost arestaţi în legătură cu furtul artefactelor româneşti de la muzeul Drents din oraşul Assen (nordul Olandei...

Furtul artefactelor româneşti: Cei trei suspecţi rămân în arest preventiv încă două săptămâni
Internaţional sâmbătă, 1 februarie 2025, 09:29

Republica Moldova livrează primele 3 milioane de metri cubi de gaze în Transnistria, anunţă Moldovagaz

Compania mixtă moldo-rusă Moldovagaz a livrat sâmbătă primul volum de 3 milioane de metri cubi de gaze naturale către regiunea separatistă...

Republica Moldova livrează primele 3 milioane de metri cubi de gaze în Transnistria, anunţă Moldovagaz