Ascultă Radio România Iași Live

DNA Ploiești a admis cauțiunea lui Sebastian Ghiță, el a garantat inclusiv cu opere de artă

Publicat de , 28 aprilie 2016, 16:26

Procurorii DNA Ploiești au admis garanțiile depuse de către deputatul Sebastian Ghiță în contul cauțiunii de 13 milioane de euro stabilită în dosarul în care este urmărit penal pentru șantaj, dare de mită și folosire de informații nedestinate publicității.

„La data de 28 aprilie 2016, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Ploiești au admis cererea inculpatului Ghiță Sebastian Aurelian, deputat în Parlamentul României, de constituire a cauțiunii în limita sumei de 59.417.133 lei, prin depunerea de garanții reale imobiliare și mobiliare asupra mai multor bunuri imobile, bunuri mobile reprezentând echipamente ce aparțin unei societăți comerciale și opere de artă, toate în valoare de 86.652.513,50 lei”, se arată într-un comunicat emis, joi, de DNA.

Măsura controlului judiciar pe cauțiune a fost dispusă de procurorii DNA Ploiești la data de 31 martie, după ce Camera Deputaților a respins cererile privind reținerea și arestarea parlamentarului.

Deputatul este urmărit penal în acest dosar pentru două infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații; două infracțiuni de dare de mită; șantaj; cumpărare de influență și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Inițial, Ghiță a depus garanții care nu au acoperit suma de 13 milioane de euro, surse declarând, la acel moment, că respectivele bunuri aparțin unei societăți controlate de parlamentar. În context, parlamentarul s-a prezentat, în urmă cu o săptămână, la DNA Ploiești pentru a depune garanții suplimentare în contul cauțiunii.

„Am depus cu bună credință toate eforturile să mă încadrez în cerințele dânșilor (ale procurorilor—n.r.). Sper de data să fi reușit și să ating nivelul acesta destul de mare la care au fost ridicate condițiile”, a declarat Ghiță la acel moment.

În același dosar mai sunt cercetați penal procurorii Liviu Tudose și Aurelian Mihăilă, fostul subsecretar de stat în MAI, Viorel Dosaru, și fostul șef al DGA Prahova Constantin Ispas. Aceștia sunt acuzați că au permis accesul deputatului la informații dintr-un dosar care nu erau destinate publicității, scopul constând în zădărnicirea unei anchete penale, dar și în protejarea intereselor unor persoane și firme cercetate în cauza respectivă. (Agerpres/FOTO: ampress.ro)

Etichete:
Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău
Naţional marți, 25 februarie 2025, 07:55

Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău

Trei cutremure cu magnitudinea cuprinsă între 2,8 şi 3,2 s-au produs marţi dimineaţa în judeţele Vrancea şi Buzău, zona seismică Vrancea,...

Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău
Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan
Naţional marți, 25 februarie 2025, 07:06

Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan

Partidele parlamentare sunt chemate mâine la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan, pentru a pregăti poziţia ţării noastre la...

Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan
Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ
Naţional marți, 25 februarie 2025, 06:22

Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ

Proiectul de lege care ar fi permis folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ, aseară, din partea Comisiei pentru sănătate...

Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ
Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală
Naţional marți, 25 februarie 2025, 06:12

Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală

Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală în care medicii vor trata şi preveni consumul de droguri....

Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală
Naţional luni, 24 februarie 2025, 19:41

Partidele parlamentare sunt chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan

Partidele parlamentare sunt chemate miercuri la consultări cu preşedintele interimar, Ilie Bolojan, pentru a pregăti poziţia ţării noastre la...

Partidele parlamentare sunt chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan
Naţional luni, 24 februarie 2025, 10:46

METEO: Prognoză specială pentru regiunea Moldovei

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 24-02-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 24 februarie,...

METEO: Prognoză specială pentru regiunea Moldovei
Naţional luni, 24 februarie 2025, 10:26

Numărul de victime racolate prin metoda „loverboy”, în creştere

Iubirea nu înseamnă control. Iubirea nu înseamnă violenţă. Iubirea nu înseamnă exploatare – este mesajul publicat de Agenţia...

Numărul de victime racolate prin metoda „loverboy”, în creştere
Naţional luni, 24 februarie 2025, 08:31

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online. De data aceasta, infractorii se folosesc de mesaje trimise pe WhatsApp, pe telefonul...

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online