Ascultă Radio România Iași Live

Dosarul medicului suspectat de uciderea unei fete de 16 ani, redeschis la cererea Tribunalului Vaslui

Publicat de Andreea Drilea, 23 octombrie 2014, 23:03

Dosarul medicului Octavian Marcu, suspectat de uciderea unei adolescente de 16 ani, care a dispărut în martie 2013, a fost redeschis, joi, de Parchetul Tribunalului Vaslui, la solicitarea Tribunalului, întrucât ”în speţă există suspiciuni cu privire la realitatea susţinerilor” bărbatului.

Tribunalul Vaslui a dispus redeschiderea dosarului în care chirurgul Octavian Marcu, de la Spitalul de Urgenţă Bârlad, este suspectat de uciderea unei adolescente de 16 ani, judecătorii acceptând astfel plângerea formulată de mama fetei împotriva soluţiei procurorilor de clasare a cazului, dată în februarie 2014.

”La cererea Tribunalului Vaslui, dosarul a fost redeschis, cercetările urmând să continue sub aspectul celor indicate de instanţă”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Vaslui, Alice Ruja.

În motivarea instanţei se arată că ”soluţia de clasare a cauzei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, este neîntemeiată, deoarece probatoriul administrat în cauză nu este suficient pentru a se ajunge la concluzia că asupra minorei nu a fost săvârşită nicio acţiune specifică elementului material caracteristic laturii obiective a infracţiunii de omor”.

Judecătorii Tribunalului Vaslui au ajuns la această concluzie întrucât, după data dispariţiei fetei, nu există nicio probă certă că aceasta ar fi încă în viaţă.

”În speţă există suspiciuni cu privire la realitatea susţinerilor lui Marcu Octavian, în condiţiile în care, cu prilejul efectuării testului poligraf, la întrebarea relevantă a cauzei, respectiv la întrebarea dacă a omorât-o pe minoră, acesta a prezentat modificările specifice comportamentului simulat, aşa cum rezultă din cuprinsul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică. De asemenea, în una din declaraţiile sale a învederat că ar fi încredinţat-o pe minoră unor persoane de altă naţionalitate”, se mai arată în motivarea instanţei.

Pe lângă reascultarea completă a unor convorbiri telefonice, magistraţii vasluieni solicită procurorilor, odată cu reluarea cercetărilor, să efectueze, dacă este cazul, excavări pe terenul deţinut de medicul Octavian Marcu, în localitatea Bădeana, unde au fost săpate două fântâni, acoperite după dispariţia adolescentei, motivat de lipsa apei potabile.

De asemenea, anchetatorii vor trebui, dacă situaţia o impune, să facă verificări cu ajutorul scafandrilor profesionişti pe fundul unui baraj de acumulare din judeţul Vrancea. În localitatea unde se află lacul respectiv, medicul chirurg a mers în mod repetat la locuinţa unei persoane, susţine instanţa, care avea grijă de terenul lui Octavian Marcu.

Procurorii Parchetului Tribunalului Vaslui au clasat, în februarie 2013, dosarul penal în care s-au făcut cercetări pentru omor în cazul adolescentei de 16 ani, din localitatea vasluiană Ciocani, care a fost dată dispărută în urmă cu un an şi jumătate. Fără a reuşi să dea de urma adolescentei, anchetatorii au decis închiderea cazului, în care medicul Octavian Marcu era principalul suspect, după ce mai multe persoane au declarat că ar fi văzut-o pe adolescentă la două săptămâni de la data dispariţiei. Mai mult decât atât, iubitul adolescentei ar fi primit de la aceasta tot atunci un mesaj pe telefonul mobil prin care susţinea că este în Bucureşti, unde lucrează într-un club. Mesajul a fost trimis de pe o cartelă preplătită, susţineau procurorii, fără a se cunoaşte cine a cumpărat-o şi din ce loc anume.

”Din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, nu a rezultat niciun indiciu că minora ar fi fost omorâtă, ci, dimpotrivă, sunt indicii că aceasta era în viaţă după data dispariţiei, probe fiind declaraţiile celor trei martori şi mesajul recepţionat de iubitul său. În consecinţă, s-a dispus clasarea cauzei pentru infracţiunea de omor şi declinarea competenţei către Parchetul Judecătoriei Bârlad pentru continuarea cercetărilor, cu suspect Marcu Octavian, pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor”, preciza atunci procurorul de caz de la Parchetul Tribunalului Vaslui, Alice Ruja.

Fata de 16 ani a dispărut, în condiţii suspecte, la începutul lunii martie 2013, în timpul unei pauze la liceul din Bârlad unde învăţa şi făcea zilnic naveta, ultimul care a văzut-o fiind medicul Octavian Marcu. Procurorii care au desfăşurat cercetările în acest caz susţineau că medicul a condus-o atunci, potrivit propriilor declaraţii, cu maşina personală de la şcoală până la ieşirea din municipiul Bârlad. În aceste condiţii, medicul Octavian Marcu a fost principalul suspect în dosarul penal pentru omor deschis de Parchetul Vaslui la începutul lunii iulie 2013.

Procurorii au întocmit şi dosar penal şi pentru relaţii sexuale cu un minor. Potrivit procurorilor vasluieni, adolescenta a întreţinut relaţii sexuale cu Octavian Marcu în camera de gardă a acestuia din incinta Spitalului de Urgenţă Bârlad. Anchetatorii au mai stabilit, conform declaraţiilor medicului chirurg, că fata încasa între 50 şi 100 de lei pentru fiecare partidă de sex oral pe care o avea cu Octavian Marcu.

În urma anchetei, poliţiştii şi procurorul de caz au mai stabilit că adolescenta a fost supusă, tot la spitalul din Bârlad, unei intervenţii de întrerupere de sarcină, Octavian Marcu apelând la serviciile ginecologului Mihail Andronachi.

Procurorii au făcut mai multe percheziţii în 13 iulie 2013 la proprietăţile medicului Octavian Marcu. Iniţial, cercetările au fost începute de poliţişti în luna martie 2013, în urma unei plângeri depuse de părinţii adolescentei care au sesizat că fiica lor nu s-a mai întors acasă de la şcoală, în condiţiile în care făcea zilnic naveta la liceul din Bârlad. La începutul lunii iulie, ancheta a fost preluată de Parchetul Tribunalului Vaslui. (mediafax.ro/FOTO amfms.ro)

Etichete:
Neamț: Cinci persoane arestate preventiv și alte două sub control judiciar pentru trafic de droguri
Regional vineri, 7 martie 2025, 18:35

Neamț: Cinci persoane arestate preventiv și alte două sub control judiciar pentru trafic de droguri

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț au dispus reținerea a...

Neamț: Cinci persoane arestate preventiv și alte două sub control judiciar pentru trafic de droguri
(AUDIO) Iași: Laborator ultramodern, inaugurat la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul UAIC
Regional vineri, 7 martie 2025, 17:59

(AUDIO) Iași: Laborator ultramodern, inaugurat la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul UAIC

Astăzi, la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din Iași a fost inaugurat un laborator înființat cu ajutorul firmei olandeze...

(AUDIO) Iași: Laborator ultramodern, inaugurat la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul UAIC
Vaslui: Angajat al DGASPC, trimis în judecată pentru trafic de influenţă
Regional vineri, 7 martie 2025, 17:17

Vaslui: Angajat al DGASPC, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Un angajat al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui, reţinut în luna noiembrie a anului 2023 sub...

Vaslui: Angajat al DGASPC, trimis în judecată pentru trafic de influenţă
Suceava: Un incendiu a afectat şapte hectare de litieră la Văleni-Stânişoara şi există risc de extindere la întregul fond forestier
Regional vineri, 7 martie 2025, 16:09

Suceava: Un incendiu a afectat şapte hectare de litieră la Văleni-Stânişoara şi există risc de extindere la întregul fond forestier

Un incendiu produs vineri după-amiază ameninţă o pădure de pe raza localităţii Văleni-Stânişoara, au anunţat reprezentanţii...

Suceava: Un incendiu a afectat şapte hectare de litieră la Văleni-Stânişoara şi există risc de extindere la întregul fond forestier
Regional vineri, 7 martie 2025, 15:17

Iași: Expoziția „145 de ani de relații diplomatice între România și Italia”

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul de Istorie a Moldovei, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe al României și...

Iași: Expoziția „145 de ani de relații diplomatice între România și Italia”
Regional vineri, 7 martie 2025, 14:19

Antibiotice Iași reclamă apariția pe piață a unor produse farmaceutice contrafăcute

Compania Antibiotice S.A. a fost informată că în spațiul public virtual, persoane neidentificate până la această dată, care își atribuie...

Antibiotice Iași reclamă apariția pe piață a unor produse farmaceutice contrafăcute
Regional vineri, 7 martie 2025, 14:11

(AUDIO) Vasile Rîmbu rămâne primarul municipiului Suceava, deși a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare

Vasile Rîmbu rămâne primarul municipiului Suceava, deși Tribunalul Suceava l-a condamnat la un an și patru luni de închisoare cu amânarea...

(AUDIO) Vasile Rîmbu rămâne primarul municipiului Suceava, deși a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare
Regional vineri, 7 martie 2025, 13:08

(FOTO) Neamţ: Bărbat rănit după ce a căzut cu maşina în albia râului Bicaz

Un bărbat a fost rănit după ce, vineri, a căzut cu maşina pe care o conducea în râul Bicaz, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean...

(FOTO) Neamţ: Bărbat rănit după ce a căzut cu maşina în albia râului Bicaz