Fost primar, cercetat pentru fraudarea fondurilor europene la APIA, în arest la domiciliu
Publicat de , 25 februarie 2015, 07:19
Curtea de Apel Suceava a decis să schimbe măsura de arestare preventivă cu aceea a arestului la domiciliu în cazul fostului primar al comunei Udeşti, Săvel Botezatu.
Fostul primar al comunei Udeşti va îndeplini sentinţa instanţei la locuinţa lui din municipiul Suceava. Săvel Botezatu a fost arestat preventiv la începutul lunii decembrie 2014, alături de casiera Primăriei Udeşti, Marinela Borza, într-un dosar privind fraudarea fondurilor europene.
Casiera este şi preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Animale ”Oadeci” din comună. Ea se află în arest la domiciliu din luna ianuarie trecută. Săvel Botezatu şi Marinela Borza sunt acuzaţi de procurorii anticorupţie de fraudarea fondurilor europene prin obţinerea ilegală de subvenţii în valoare de aproximativ 1,2 milioane de lei de la APIA.
Fostul primar mai este acuzat de şantaj, în sensul că a făcut presiuni asupra conducerii APIA Suceava, direct, dar şi prin intermediul unor factori politici, pentru aprobarea plăţii ilegale a subvenţiilor. (Agerpres/ FOTO svnews.ro)